Schimbări majore în programul Raba auto. Când ar putea începe

0
Publicat:

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat marți o serie de modificări ce vor avea loc în programul Rabla auto, atât din punct de vedere valoric, cât și procedural.

Ministrul Mediului a anunțat o serie de modificări ce vor avea loc în programul Rabla auto

Oficialul a declarat că „înscrierea anul acesta nu se mai face prin intermediul unui dealer, ci direct de către potențialul beneficiar”, printr-o modalitatea asemănătoare programului Rabla electroicasnice, când persoanele își deschideau un cont pe site-ul AFM unde își înregistrau datele, iar după verificare primeau un voucher cu care puteau merge să-și cumpere aparatul electrocasnic dorit.

„Persoana fizică sau juridică ce dorește să aplice la programul Rabla, fie pentru o mașină cu combustie, fie pentru o mașină electrică, nu se va mai duce la un anumit dealer ca până acum. (...) va intra pe site-ul AFM-ului, își va lua voucher-ul Rabla și cu acel tichet electronic, va fi liberă să meargă la orice producător dorește, la orice dealer acreditat și să-și achiziționeze mașina cu discount-ul respectiv”, a declarat Mircea Fechet la Digi24.

Fechet menționează că „anul acesta va fi un program continuu. Nu vom mai avea o sesiune de primăvară și o sesiune de toamnă, așa cum se întâmpla în trecut, vom avea un singur program, până la epuizarea bugetului”. El a afirmat că programul ar putea demara în luna aprilie sau mai.

Potrivit ministrului, valoarea ecotichetului „în ceea ce privește Rabla Clasic, mașinile convenționale” ar putea ajunge „de la 7.000 de lei, în jurul valorii de 10.000 lei”.

O altă noutate este legată de faptul că valoarea ecotichetului pentru mașinile electrice, plafonată la 5.000 euro anul trecut, ar putea să crească. El explică: „Pe de o parte, asociațiile de importatori și asociațiile de producători de autoturisme din România au solicitat majorarea acestui ecotichet și, în același timp, față de anul trecut, suntem înt situația în care, pentru prima dată în România se produc nu unul, ci trei modele de autoturisme electrice chiar la noi în țară, lucru pe care cred că ar trebui să-l încurajăm”.

Ghidul, lansat în dezbatere publică pe 5 martie

Ministerul Mediului a lansat, pe data de 5 martie 2025, în consultare publică, Ghidul pentru "Programul pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră", cunoscut ca "Rabla".

Conform documentului, cuantumul ecotichetului destinat cumpărătorilor de autoturisme 100% electrice rămâne la fel ca în 2024, respectiv 25.500 de lei (5.000 de euro). Totodată, se vor acorda 7.000 de lei pentru achiziţionarea unei motociclete, 10.000 de lei pentru cumpărarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie termică (cu ardere internă) sau hibrid şi 13.000 de lei la achiziţia unui autovehicul nou plug-in hibrid sau a unei motociclete electrice.

Pe acest subiect, la scurt timp după publicarea documentului, Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) şi-a exprimat dezacordul faţă de forma propusă de către minister, considerând că prevederile nu răspund în mod adecvat nevoilor pieţei şi riscă să încetinească şi mai mult procesul de electrificare a transportului rutier din România.

APIA a atras atenţia, inclusiv prin comunicatul (...) din ianuarie 2025, asupra necesităţii unei subvenţii corect calibrate pentru vehiculele electrice, astfel încât să evităm efectele negative resimţite în 2024, când reducerea drastică a sprijinului financiar a dus la prăbuşirea pieţei de automobile electrice cu 32,2%, România ajungând pe ultimul loc în UE în acest sector, atât la nivel procentual, cât si la nivelul numărului efectiv de vehicule electrice înmatriculate raportat la numărul populaţiei. Mai mult decât atât, evoluţia înmatriculărilor de vehicule electrice în primele două luni ale anului 2025, care indică o scădere de 31% faţă de aceeaşi perioadă din 2024, este extrem de îngrijorătoare, cu atât mai mult cu cât 2024 a fost deja un an catastrofal, marcat de prăbuşirea cererii ca urmare a reducerii drastice a subvenţiilor. Această tendinţă negativă devine şi mai alarmantă în contextul în care, la nivelul Uniunii Europene, înmatriculările de vehicule electrice au crescut cu 37% doar în prima lună a anului 2025. Această discrepanţă majoră subliniază faptul că România nu doar că nu ţine pasul cu tendinţele europene, ci riscă să devină un caz izolat de stagnare în procesul de tranziţie către mobilitatea electrică", au susţinut reprezentanţii organizaţiei, într-un comunicat de presă.

În acest context, asociaţia profesională a reiterat propunerile transmise anterior Guvernului şi Ministerului Mediului, una dintre acestea fiind menţinerea şi majorarea subvenţiei pentru vehiculele electrice la 8.500 de euro, în 2025, şi de 7.500 de euro, în 2026, urmate de o scădere treptată până în 2030.

De asemenea, APIA a propus majorarea plafonului maxim al preţului de achiziţie eligibil prin "Rabla" la 80.000 de euro, pentru a reflecta inflaţia şi a permite accesul consumatorilor la vehicule electrice performante. În plus, în viziunea asociaţiei, ar fi nevoie de reducerea perioadei minime de păstrare a unui autoturism achiziţionat prin program, de la 3 ani la un an, pentru a încuraja o piaţă dinamică şi a facilita accesul mai multor categorii de consumatori la mobilitate electrică.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani