Scandal la dezbaterile privind darea în plată: Zamfir acuză intoxicarea, BNR spune că există un risc ridicat de prejudiciere a sistemului bancar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Legea dării în plată se discută la Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor   FOTO Mediafax

Iniţiatorul Legii dării în plată, Daniel Zamfir, a acuzat joi, la dezbaterea comisiei juridice din Camera Deputaţilor, că proiectul a avut parte de o „campanie virulentă de intoxicare“, în timp ce viceguvernatorul BNR Florin Georgescu a invocat „riscul de prejudiciere a sistemului bancar“.

Zamfir a declarat că luna viitoare se împlineşte un an de la iniţierea legii dării în plată, afirmând că proiectul de lege a avut parte de „cea mai virulentă campanie de intoxocare de care a avut parte o lege“.

„Am lămurit problema semnalată de preşedinte“

„Trebuie să curmăm aşteptarea oamenilor care se împrumută acum de la o lună la alta şi să protejăm oamenii de tentativele băncilor de a bloca darea în plată“, a mai spus Zamfir, afirmând că trebuie luată rapid o decizie.

„Legea a fost întoarsă pe toate feţele. Am lămurit cred şi chestiunea esenţială pe care a dorit să o lămureasca preşedintele. Am stabilit fără echivoc că legea se aplică doar consumatorilor, nu şi profesioniştilor“, a susţinut iniţiatorul legii.

Florin Georgescu: Legea să îi excludă pe cei care nu vor să plătească

De partea cealaltă a baricadei, viceguvernatorul BNR Florin Georgescu a declarat că banca centrală are ca obiectiv fundamental menţinerea stabilităţii financiare, prin activităţi de supraveghere micro şi macro financiară. „Legi noi, cum este aceasta pot aduce atingere sectorului bancar. BNR este obligată să ofere informaţii (…) Intervenţia statului pe piaţa liberă se doreşte a fi cât mai redusă“, a mai spus el, afirmând că factorul politic poate decide măsuri compensatorii pentru grupul de cetăţeni afectaţi de anumite mecanisme ale mediului economic.

Legea trebuie să îi excludă pe cei care „din motive subiective nu mai vor să plătească datoria către bănci“, a mai spus Gerogescu. El a arătat că, în cazul neadoptării amendamentelor BNR, există un risc ridicat de prejudiciere a sistemului bancar.

Liviu Voinea: Legea afectează accesul la credite pentru tineri

Şi viceguvernatorul BNR Liviu Voinea a susţinut că legea dării în plată creează risc sistemic şi afectează accesul la credite pentru populaţia tânără şi cei cu venituri reduse, determină creşterea avansului şi scumpirea tuturor creditelor. În plus, în forma neamendată, legea duce la dispariţia programului Prima Casă. Reprezentantul BNR a susţinut că ar trebui să existe credite cu dare în plată şi fără dare în plată.

De asemenea, Liviu Voinea a mai spus că Directiva europeană 17/2014 nu este transpusă în lege, aşa cum susţin iniţiatorii şi în nicio ţară nu mai există o asemenea lege. „Banca nu împarte riscurile pentru că împrumută baniii deponenţilor şi are obligaţia de a-i înapoia cu dobândă“, a mai spus reprezentantul BNR.

Parlamentul legiferează acolo unde directivele nu specifică

Vicepreşedintele Comisiei Juridice Ioan Cupşa a susţinut că aleşii pot interveni acolo unde Directiva amintită de BNR nu normează. „Putem norma acolo unde nu intervine Directiva, aşa cum credem noi de cuviinţă că este mai bine. (…) În România băncile nu împart riscurile cu consumatorii, deci trebuie să intervenim legislativ şi o vom face. Trebuie să intervenim să rezolvăm această problemă socială“, a spus Cupşa.

BNR, acuzată că este condusă de băncile străine

Deputatul PNL Răzvan Mironescu a susţinut şi el că BNR nu este condusă de experţii prezenţi la dezbatere şi de guvernatorul Mugur Isărescu, ci de bănci străine. Afirmaţia sa a fost urmată de aplauzele Comisiei juridice. „Această lege nu ar fi fost necesară dacă băncile ar fi avut un comportament corect faţă de debitori“, a spus Mironescu. Tratamentul corect pentru un client înseamnă să aibă posibilitatea de a-şi valorifica proprietarea, a mai susţinut liberalul.

Plafonul creşte la 250.000 de euro, dar nu se va mai aplica la „Prima Casă“

Iniţiatorul legii, deputatul PNL Daniel Zamfir anunţa recent, în urma unor discuţii cu PSD, că cel mai probabil legea dării în plată nu se va mai aplica Programului Prima Casă, deşi el consideră că această prevedere trebuie menţinută. De asemenea, el mai spune că legea se va aplica contractelor în derulare, dar plafonul creditelor pentru care se aplică actul normativ ar putea creşte de la 150.000 euro la 250.000, variantă susţinută de PSD.

Executivul a cerut modificarea legii dării în plată, arătând în punctul de vedere transmis Camerei Deputaţilor că, în forma actuală, legea prezintă riscul unor vicii de neconstituţionalitate, poate afecta dreptul la proprietate, poate duce la falimentul unor instituţii de credit, generând dezechilibre.

Guvernul vrea ca legea să nu se aplice creditelor în derulare

Astfel, Guvernul a solicitat amendarea legii în sensul în care programul „Prima Casă“ să fie exclus de la prevederile actului normativ. De asemenea, Guvernul a cerut ca aplicarea legii să se facă numai înprivinţa locuinţelor, excluzând terenurile şi clădirile comerciale. În fine, Executivul a cerut aplicarea legii doar persoanelor fizice care au calitatea de „consumator“ aşa cum este definită de legislaţia în vigoare şi instituirea unui plafon.

Oficialii guvernamentali au mai susţinut că aplicarea legii asupra contractelor de credit în derulare la data intrării în vigoare contravine principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat în Constituţie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț