Sărăcie energetică: 42 de milioane de persoane din UE nu-și permit să-și încălzească locuințele la iarnă

0
Publicat:

42 de milioane de persoane din UE nu își pot permite să își încălzească locuințele în mod adecvat, avertizează Comitetul Economic și Social European (CESE).

42 de milioane de persoane din UE nu își pot permite să își încălzească locuințele în mod adecvat

În cadrul conferinței sale anuale de la Bruxelles, Comitetul Economic și Social European (CESE) a subliniat că UE trebuie să depună mai multe eforturi pentru a combate sărăcia energetică și pentru a-și proteja cetățenii vulnerabili. A sosit momentul să se stabilească o strategie clară, cu un angajament neechivoc la toate nivelurile.

Cea de a treia conferință privind sărăcia energetică, organizată de CESE la Bruxelles, la 19 iulie 2023, a pus în evidență noi date alarmante.

Aproximativ 42 de milioane de persoane din întreaga Europă – 9,3 % din cetățenii UE – nu au fost în măsură să își asigure o încălzire adecvată a locuințelor în 2022.

Potrivit Eurostat (iunie 2023), situația a fost ceva mai bună în 2020 și 2021, când sărăcia energetică a afectat 8 % și, respectiv, 6,9 % din populație, însă în ultimele luni creșterea fără precedent a prețurilor la energie și invadarea Ucrainei de către Rusia au îngreunat situația pentru și mai multe persoane.

„Aceste cifre sunt îngrozitoare, iar situația nu mai este acceptabilă”, a declarat Baiba Miltoviča, președinta Secțiunii pentru transporturi, energie, infrastructură și societatea informațională (TEN). „În mod evident, măsurile puse în aplicare până în prezent nu au funcționat. Avem nevoie de un nou pact, de un nou acord susținut de o voință politică puternică, în cadrul căruia toate nivelurile de guvernanță să se îndrepte în aceeași direcție.”

Potrivit CESE, UE trebuie să stabilească o strategie clară, în care toate nivelurile politice – local, național și european – să coopereze și să se sprijine reciproc.

Planul REPowerEU nu este suficient. Accentul trebuie pus din ce în ce mai mult pe sursele regenerabile de energie și pe comunitățile energetice locale.

Pe scurt, pentru a combate sărăcia energetică, CESE propune:

· instituirea unor mecanisme de control al inflației și reformarea pieței actuale a energiei electrice;

· reducerea consumului de energie prin măsuri de economisire a energiei și de eficiență energetică care vor reduce permanent cererea de energie;

· mai multe investiții în sursele regenerabile de energie;

· creșterea ratei de renovare a clădirilor pentru a îmbunătăți eficiența energetică a locuințelor;

· furnizarea de resurse financiare suplimentare la nivel local prin simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor UE;

· integrarea sărăciei din perspectiva transporturilor și a sărăciei energetice în rândul femeilor în toate măsurile de politică legate de energie.

Problema esențială rămâne accesul la servicii și produse energetice esențiale. Energia este un element esențial al societății noastre și nu poate fi tratată ca orice altă marfă. „Factorii de decizie ar trebui să țină seama de faptul că energia este un serviciu public, iar viitoarea reorganizare a pieței energiei electrice trebuie să garanteze, pe de o parte, o aprovizionare durabilă și fiabilă și, pe de altă parte, dreptul la energie al cetățenilor”, a declarat Andrés Barceló Delgado, președintele Grupului permanent al CESE privind energia.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid