Ruşinea infrastructurii româneşti: 15 kilometri de drum naţional de pământ. Mergând pe ele fără rovinietă, şoferii riscă amenzi usturătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nu au fost niciodată asfaltate, nu sunt nici măcar pietruite, dar au statutul oficial de drum naţional FOTO Adevărul

În România există 15 kilometri de drum naţional „de pământ“ şi încă 224 de kilometri de drum naţional „pietruit“, dintr-un total de 17.272 de kilometri de drumuri naţionale, arată datele transmise vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

La sfârşitul anului trecut, reţeaua de drumuri publice totaliza 85.362 de kilometri, din care 17.272 km (20,2%) erau drumuri naţionale, 35.505 kilometri (41,6%) -  drumuri judeţene, iar 32.585 de kilometri (38,2%) - drumuri comunale. 

Din totalul drumurilor naţionale din România, peste 16.000 de kilometri erau modernizate la sfârşitul lui 2014 (mai muilt cu 216 kilometri decât la sfârşitul lui 2013), 905 kilometri erau drumuri cu îmbrăcăminţi uşoare (în scădere cu 44 de kilometri), însă ruşinea infrastructurii româneşti este reprezentată de drumurile naţionale pietruite sau, mai rău, de pământ. Astfel, infrastructura românească încă „se mândrea“ la sfârşitul anului trecut cu 224 de kilometri de drum naţional pietruit (mai puţin cu 10 kilometri faţă de situaţia de la finalul lui 2013) şi cu 15 kimoletri de drum naţional de pământ. 

Acestea din urmă nu au fost niciodată asfaltate, nu sunt nici măcar pietruite, dar au statutul oficial de drum naţional.

Situaţia aceasta cu DN-urile de pământ este consemnată încă de la primele raportări statistice privind căile de transport ale României, respectiv din anul 2007.

Pe atunci, România avea 17 kilometri de poteci desfundate cu statut de drum naţional – ruşinea Europei – şi iată că în cei opt ani trecuţi de atunci nu au fost modernizaţi decât doi kilometri.

Drumul Naţional 5A (în judeţul Giurgiu), Drumul Naţional 65D (în Argeş, la câţiva kilometri de Piteşti) şi Drumul Naţional 1T (în Sălaj) sunt tronsoanele care, deşi n-au fost pietruite, nici măcar asanate, sunt de pământ şi au pretenţii de DN.

Fiind drumuri naţionale, şoferii care circulă pe ele trebuie să plătească rovinietă, altfel riscă sancţiuni severe.

Din totalul drumurilor naţionale, 6.194 de kilometri (35,9%) erau drumuri europene, 683 de kilometri (cu 6,1% mai mult decât în anul 2013, respectiv 39 de kilometri) însumau autostrăzile, 276 de kilometri(1,6%) - drumuri cu trei benzi de circulaţie, 1.673 de kilometri (9,7%) - drumuri cu patru benzi de circulaţie şi 22 de kilometri -  drumuri cu şase benzi de circulaţie.

       

În ceea ce priveşte starea tehnică a drumurilor publice, 44,4% din lungimea drumurilor modernizate şi 52,0% din lungimea drumurilor cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere aveau durata de serviciu depăşită.

Ce este drumul naţional

Drumul de interes naţional este cel care face legătura dintre Capitală şi oraşele reşedinţă de judeţ ori între reşedinţele de judeţ.

Acestea pot fi autostrăzi, drumuri expres, drumuri europene (E) sau drumuri naţionale (DN) principale sau secundare. Sunt drumuri care se află în administrarea CNADNR.

DN este, în principiu (!), şoseaua asfaltată, marcată corespunzător, prevăzută cu rigole şi cu benzi de refugiu, având o lăţime a părţii carosabile de cel puţin şapte metri.

Este clasificat ca „naţional“ pentru că are statutul de şosea de interes pentru întreaga ţară, iar accesul autovehiculelor se poate face numai plătind contravaloarea unei taxe numită generic rovinietă.

Legislaţia actuală prevede că, în preajma drumurilor naţionale, nicio construcţie nu poate fi amplasată la mai puţin de 50 de metri de axul şoselei.

Rovinietă sau amendă

Potrivit legislaţiei actuale, cine circulă pe drumurile naţionale fără rovinietă riscă sancţiuni care se calculează astfel: o parte fixă reprezentând amenda care poate ajunge la 1.000 de lei pentru autoturisme, respectiv 9.000 de lei pentru camioanele grele, plus o parte variabilă care înseamnă obligaţia de a achiziţiona o rovinietă pe un an.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea