Românii vor să economisească, dar nu le ajung banii. Ce soluții pot fi aplicate

0
Publicat:

Românii au început să pună bani deoparte sau să investească, dar lipsa resurselor financiare rămâne principala piedică pentru mulți dintre ei, reiese dintr-un sondaj.

Românii vor să economisească, dar nu le ajung banii

Conform rezultatelor sondajului realizat de Reveal Marketing Research, la solicitarea XTB România, 56% dintre respondenți spun că, având în vedere contextul economic dificil, deja au început să facă economii sau să investească. În paralel, 75% dintre cei care au răspuns că nu au început să pună bani deoparte menționează că nu dispun de suficiente resurse pentru a face acest lucru (3 din 4 respondenți), iar 19% dintre ei precizează că nu este încă momentul pentru acest pas.

Un aspect notabil este că 80% dintre femeile chestionate au declarat că nu au suficienți bani pentru a investi, același motiv fiind invocat și de 80% dintre persoanele de peste 55 de ani participante la sondaj. În ceea ce privește distribuția pe grupe de vârstă, 75% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 24 și 44 ani afirmă că, de asemenea, nu dispun de fonduri suficiente.

Românii vor să economisească, dar nu le ajung banii

Contextul economic actual ne forțează pe mulți dintre noi să înțelegem importanța economisirii și a investițiilor pentru siguranța financiară pe termen lung. Cu toate acestea, lipsa resurselor rămâne o provocare majoră pentru mulți. Educația financiară poate fi primul pas important pentru a ajuta oamenii să fie mai pregătiți din acest punct de vedere. Identificarea unui partener care oferă atât sesiuni de educație financiară, cât și instrumentele necesare pentru investiții poate fi un punct de plecare”, declară Irina Cristescu, manager general al XTB România.

Peste un sfert dintre respondenți (36%) consideră că ar putea investi prin intermediul unei platforme care oferă, într-un singur loc, mai multe instrumente financiare, cum ar fi investiții pasive, obligațiuni, ETF-uri, criptomonede etc.

În plus, 11% dintre participanții la studiu sunt interesați de ideea accesării unei astfel de platforme, 7% deja investesc prin această metodă, iar 31% încă nu consideră această opțiune atractivă. Este de remarcat faptul că 15% dintre respondenți au spus că au nevoie de mai multe informații pentru a lua o decizie în acest sens.

Dintre cei care deja utilizează o platformă de investiții, numărul bărbaților este ușor mai mare decât cel al femeilor (8% vs. 7%). Totuși, dintre cei care nu au accesat încă aceste servicii, femeile sunt mai dispuse să încerce, comparativ cu bărbații (37% vs. 36%).

Studiul arată, de asemenea, că jumătate (54%) dintre respondenți știu ce sunt planurile de investiții, cei mai informați fiind cei cu vârste între 18 și 44 de ani. La polul opus, 40% dintre persoanele de peste 56 de ani nu cunosc detalii despre planurile de investiții.

Concluzia studiului este că românii vor să economisească, dar nu le ajung banii.

Mai multe pentru tine:
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
George Simion acuză Chișinăul că a eliminat partidele unioniste din alegeri. „Maia Sandu a cam curățat tot”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Inelul de oțel. Funeraliile lui Charlie Kirk, sub cel mai înalt nivel de securitate din SUA: Serviciile secrete mobilizează „toate resursele”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cum i-au „prins“ angajaţii Societăţii Române de Radiodifuziune pe asasinii premierului Armand Călinescu
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla