Video Românii și-ar putea recupera banii dacă își anulează vacanțele din cauza vremii. Propunerea ministrului Turismului

0
Publicat:

Românii și-ar putea recupera banii în cazul în care își anulează excursiile din cauza vremii, anunță Radu Oprea, ministrul Turismului.

Românii ar putea recupera banii dacă anulează excursia din cauza vremii/FOTO: La pas prin Rășinari

„Natura nu poate fi controlată, dar efectele naturii, da. Când natura strică vacanțele, oamenii nu trebuie să piardă și banii. 

Voi propune o modificare legislativă prin care cei care își anulează excursiile din cauza naturii să își primească banii înapoi sau să și le reprogrameze”, a spus ministrul Turismului.

Acesta declară că ideea de proiect i-a venit atunci când a auzit de la o femeie din Ploiești că a pierdut o excursie din cauza unui mesaj RO-Alert, și nu știe cum poate recupera banii pierduți.

RO-Alert este un sistem implementat la nivel național, prin care cetățenii sunt avertizați printr-un mesaj pe telefon cu privire la fenomene meteo extreme, inundații amenințătoare, atac terorist sau alte situații care amenință grav comunitățile.

Sistemul a fost implementat cu ajutorul Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicații Speciale, ca urmare a Ordonanței de urgență nr. 72 din 5 octombrie 2017.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, spune că românii ar putea primi mesaje RO-Alert și pe televizor sau email.

În cadrul unei întâlniri de la începutul lunii cu omologul bulgar, ministrul Evtim Miloshev, printre alte subiecte, au discutat despre cum pot interveni cât mai rapid când turiștii români din Bulgaria sau turiștii bulgari din România semnalează o problemă.  

Mai multe pentru tine:
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Turist român, prins în infernul din Antalya: „Hotel de sute de milioane de euro, de cinci stele, fără hidranți. Sunt praf turcii la protecție”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Estonia a publicat o hartă cu traiectoria de zbor a avioanelor de vânătoare rusești. Piloții ruși au ignorat semnalele avioanelor NATO