România, pe penultimul loc în UE la puterea de cumpărare. Cât este salariul mediu net în 45 de state europene şi cum se taxează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

O amplă analiză realizată în 45 din cele 52 de state europene, arată că ţara noastră se clasează  pe penultimul loc din punct de vedere al puterii de cumpărare, dar pe primul la impozitare

În prezent, continentul european numără 52 de state suverane, 5 state parţial recunoscute şi 11 state nesuverane, aflate sub administrarea unor ţări precum Marea Britanie, Danemarca, Grecia, Republica Moldova, Serbia, Finlanda sau Portugalia.

„Pentru a putea face o comparaţie mai apropiată de adevăr în ceea ce priveşte salariul mediu brut şi net, respectiv puterea de cumpărare din Romania faţă de celelalte state europene, am folosit ultimele date oficiale disponibile pentru 45 dintre aceste ţări”, notează Mircea Iliescu, fondator al site-ului de informatii finaciare BVBescu.ro într-o amplă analiză privind salariul mediu şi puterea de cumpărare în statele europene, împărţite în trei mari categorii: cele care fac parte din Uniunea Europeană, cele care fac parte din Spaţiul Schengen şi statele din Europa Occidentală.

Potrivit analizei realizate pe baza datelor publice, cel mai mare salariu mediu, atât brut, cât şi net îl găsim, în prezent, în Elveţia (6272 € brut, 4717 € net).

Cele mai scăzute salarii medii, atât nete, cât şi brute, sunt, în acest moment, în Moldova (453 € brut, 363 € net), Belarus (452 € brut, 394 € net), Ucraina (451 € brut, 363 € net), Armenia (423 € brut, 300 € net), Georgia (375 € brut, 300 € net), Azerbaijan (370 € brut, 307 € net) şi Turcia (nu se precizează salariul mediu brut, 307 € net).

Acestea sunt salariile şi puterea de cumpărare exprimată în USD pentru cel 45 de ţări europene:

Din tabelul de mai sus, rezultă că mediana salariului la nivelul celor 45 de ţări europene analizate este de 2180 € brut, respectiv 1549 € net. În acelaşi timp, conform tabelului, mediana salariului net este:

1748 € pe lună, pentru ţările care fac parte din Uniunea Europeană;

1876 € pe lună, dacă luăm în considerare doar în ţările din spaţiul Schengen;

2657 € pe lună, daca luăm în considerare doar statele din Europa Occidentală.

Cât de mare este taxarea salariilor în Uniunea Europeană

Deşi nu s-au găsit date agregate disponibile la nivel european, am găsit cifre legate de taxarea salariilor în Uniunea Europeană. Conform unui studiu KPMG din 2019, România are cea mai mare taxare pe salarii din Uniunea Europeană, impozitele reprezentând un procent de 40,85% din valoarea salariului brut. Ţara noastră este urmată de Olanda (36,68%), Ungaria (33,50%) şi Cehia (31,12%); La polul opus se afla Belgia (10,16%), Malta (10,00%), Marea Britanie (6,36%) şi Estonia (4,36%). În Germania, taxele salariale reprezintă un procent de 26,17%. Mediana taxării în Europa este de 20,38%; O observaţie: ţările europene care au cele mai mari salarii medii nete au taxări în preajma mediei de 20,38%.

Cum arată datele, din punctul de vedere al parităţii puterii de cumpărare în USD

În ceea ce priveşte puterea de cumpărare exprimată în USD, a aceloraşi ţări, se observă că Danemarca, Elveţia şi Luxemburg conduc acest clasament, cu un echivalent al puterii de cumpărare de peste 4.000 USD. De cealaltă parte, la coada clasamentului găsim Albania, Georgia, Kosovo, Armenia şi Moldova, cu un echivalent al puterii de cumpărare de sub 1.200 USD.

Unde se află România, în clasamentul salariilor medii nete din Europa

Dacă luam în calcul doar ţările membre ale Uniunii Europene, avem al doilea cel mai mic salariu brut şi net, doar bulgarii având remuneraţii mai mici. Totuşi, la nivel european, România se afla pe locul 30 din 45 state, atât în ceea ce priveşte salariul mediu brut (1151 Euro), cât şi în ceea ce priveşte salariul mediu net (708 Euro).

Suntem peste ţările din Europa de Est şi Sud-Est - Muntenegru, Bosnia şi Herzegovina, Serbia, Macedonia, Albania, Kosovo, Belarus, Georgia, Armenia, Azerbaijan, Moldova şi Ucraina. Suntem peste Federaţia Rusă şi deasupra Bulgariei (singura ţară sub noi dintre cele din UE). Totodată, suntem destul de aproape de ţări Central Europene precum Slovacia, Ungaria, Letonia şi Croaţia.

Cehia, Lituania, Polonia, Estonia şi Slovenia sunt ţările din fosta Cortină de fier care au cel mai mare salariu mediu net. Cu excepţia Estoniei, toate ţările din Estul şi Centrul Europei au un salariu mediu net mai mic decât mediana europeană. Inclusiv Grecia, care nu a făcut niciodată parte din grupul ţărilor din Cortina de Fier, se afla sub mediana europeană...

Concluziile analizei:

cu un procent de 40,85% din valoarea salariului brut, România are cea mai mare taxare pe salarii din Uniunea Europeană; Mediana taxării în Europa este de 20,38%;

România se află pe penultimul loc, ca şi putere de cumpărare, dintre ţările din Uniunea Europeană, cu un PPP de 1931 USD. Dacă ne raportăm la ţările din regiune, PPP-ul României este peste valoarea mediană, este similar cu cel al Portugaliei, Letoniei şi Ungariei şi peste cel al Federaţiei Ruse;

Salariul mediu net din România este de 2 ori mai mic faţă de mediana europeană, de 2,5 ori mai mic decât cel ţările care fac parte din Uniunea Europeană şi faţă de cel din ţările din spaţiul Schengen şi de aproape 4 ori mai mic faţă de cel din statele din Europa Occidentală;

România are al doilea cel mai mic salariu brut şi net din Uniunea Europeana; Însă, la nivel european, România se afla pe locul 30 din 45 state, atât în ceea ce priveşte salariul mediu brut, cât şi salariul mediu net;

Salariul mediu net din România este peste cel al ţărilor din Europa de Est şi Sud-Est, peste cel din Federaţia Rusă şi deasupra Bulgariei. Totodată, este apropiat de ţări Central Europene precum Slovacia, Ungaria, Letonia şi Croaţia.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța