România a avut unul dintre cele mai mari deficite comerciale din UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Importurile României au crescut mai accelerat decât exporturile

România a avut anul trecut al cincilea cel mai mare deficit comercial din Uniunea Europeană, arată datele publicate vineri de institutul european de statistică Eurostat.

Mai precis, ţara noastră a avut un deficit comercial de 17,6 miliarde de euro în perioada ianuarie – decembrie 2019. Exporturile României s-au ridicat la 68,7 miliarde euro, după o creştere de 2%, în timp ce importurile s-au majorat mai accentuat, cu 4%, ajungând până la 86,2 miliarde euro.

Cel mai mare deficit comercial l-a înregistrat Franţa, de 73,1 miliarde euro, urmată de Spania şi Grecia, cu 34,2 miliarde euro, respectiv 21,7 miliarde euro. În clasament urmează Portugalia, cu un deficit comercial de 20,4 miliarde euro.

În schimb, cel mai mare surplus comercial îl are Germania, de 227,9 de miliarde euro. Excedent mare a fost raportat şi de Olanda, de 65,9 miliarde euro, dar şi de Irlanda, de 63,9 miliarde euro.

Per total, 11 dintre cele 27 state membre ale Uniunii Europene au înregistrat excedent comercial, în timp ce restul 16 au raportat deficit comercial.

Exporturile zonei euro au crescut cu 4,8%, la 186 de miliarde de euro, iar importurile cu doar 1,1%, aşa că surplusul s-a majorat la 23 de miliarde de euro. UE 27 exportă mai mult decât importă cu 23 de miliarde de euro.

Mai multe pentru tine:
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor