Resursele naturale exploatate înainte de 1 februarie şi comercializate după această dată vor fi taxate în noul regim fiscal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Taxa specială percepută firmelor cu activităţi de extracţie/exploatare a resurselor naturale, altele decât gazele, aplicată la veniturile luate în calcul la stabilirea cifrei de afaceri, va fi impusă inclusiv pentru resursele exploatate înainte de 1 februarie 2013 şi comercializate după această dată.

În urmă cu o lună, Guvernul a decis să impună firmelor cu activităţi de extracţie/exploatare şi comercializare a resurselor naturale, altele decât gazele naturale, o taxă specială de 0,5% aplicată la veniturile luate în calcul la stabilirea cifrei de afaceri, taxă valabilă pentru intervalul februarie 2013-decembrie 2014.
În normele metodologice pregătite de Guvern pentru clarificarea acestei taxe şi obţinute de Mediafax este prevăzut însă că acest impozit va fi aplicat "inclusiv pentru resursele exploatate înainte de 1 februarie 2013 şi comercializate după această dată", venituri care sunt luate în considerare la stabilirea cifrei de afaceri.

Ce activităţi sunt vizate

Activităţile care intră sub incidenţa acestei taxe sunt exploatarea forestieră, extracţia cărbunelui superior, extracţia cărbunelui inferior, extracţia petrolului brut, extracţia minereurilor feroase, extracţia minereurilor de uraniu şi toriu, extracţia altor minereuri metalifere neferoase şi alte activităţi extractive. Sub incidenţa acestei taxe intră şi operatorii economici care au licenţe de exploatare a resurselor menţionate, dar a căror activitate principală nu corespunde acestor coduri CAEN.

Documentul pregătit de Guvern stabileşte că sunt asimilate licenţelor şi permisele de exploatare, emise de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale pe termen de un an şi pentru cantităţi determinate.

"Operatorii economici care desfăşoară şi alte activităţi în afara celor care intră sub incidenţa acestei ordonanţe sunt obligaţi să organizeze şi să conducă evidenţa contabilă distinctă pentru delimitarea veniturilor obţinute din exploatarea resurselor naturale", se arată în document.

Regim special pentru cei care utilizează resursele ca materii prime

Normele mai stabilesc că firmele care folosesc resursele naturale exploatate ca materii prime pentru obţinerea altor produse (precum produse energetice) şi al căror preţ este cotat la bursă vor datora impozit pentru partea din venitul rezultat din comercializarea produselor finite, corespunzătoare valorii materiilor prime determinate pe baza preţurilor de referinţă stabilite de autoritatea competentă în raport de cotaţiile internaţionale ale acestor resurse naturale.

În cazul companiilor care folosesc resursele naturale extrase ca materii prime pentru obţinerea altor produse (precum cărămidă, ţiglă, BCA, mixturi asfaltice, betoane) şi al căror preţ nu este cotat la bursă, impozitul va fi datorat pentru partea din venitul rezultat din comercializarea produselor finite, corespunzătoare valorii contabile a resurselor naturale utilizate pentru obţinerea produselor finite astfel comercializate, valoare în care vor fi incluse şi toate taxele plătite pentru exploatare.

În cazul operatorilor economici persoane fizice, acest impozit va fi datorat situaţia în care resursele naturale exploatate sunt şi comercializate. Pentru aceşti operatori, baza de calcul a impozitului pe veniturile rezultate din exploatarea resurselor naturale o reprezintă valoarea livrărilor înscrise în facturile sau alte documente care atestă livrarea, emise în luna pentru care se determină impozitul.

Sistemul va fi revizuit la anul

Taxa a fost impusă de Guvern în condiţiile în care sistemul de redevenţe şi tarife urmează să fie revizuit abia începând cu perioada 2014-2015, iar Guvernul caută soluţii pentru păstrarea deficitului bugetar în limitele convenite cu Fondul Monetar Internaţional.
Taxa specială reprezintă cheltuială deductibilă la stabilirea profitului impozabil şi venit la bugetul de stat, Guvernul estimând pentru acest an încasări suplimentare la buget de 106,9 milioane de lei.
 

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică