Redresarea economică a zonei euro a încetinit în august, din cauza revenirii cazurilor de coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Redresarea economică din zona euro din cea mai gravă criză din istorie a încetinit în august, în special în sectorul serviciilor, în urma reducerii cererii puternice consemnate în iulie, pe fondul revenirii cazurilor de coronavirus, potrivit datelor publicate vineri de IHS Markit, citate de Reuters.

După relaxarea multora dintre restricţii, activităţile economice din zona euro au înregistrat cea mai mare creştere după jumătatea anului 2018. Dar, ca urmare a creşterii numărului de cazuri, în unele dintre regiuni, unele dintre măsuri au fost reintroduse.

În aceste condiţii, indicele compozit privind intenţiile de achiziţii ale managerilor calculat de IHS Markit, considerat un indactor al sănătăţii economiei, a scăzut în august la 51,6, de la nivelul final din iulie, de 54,9, confirmând îngrijorările guvernanţilor legate de şansele în scădere ale unei redresări rapide, în V.

În timp ce indicele este încă peste pragul de 50, care separă creşterea de contracţie, nivelul acestuia este sub estimările analiştilor intervievaţi de Reuters, care se aşteptau la un nivel similar lunii iulie.

”Redresarea din zona euro a încetinit în august, ceea ce scoate în evidenţă slăbiciunea cererii provocată de pandemia de Covid-19.

”Redresarea a fost subminată de semnele de creştere a numărului de cazuri de coronavirus în diverse părţi ale zonei euro”, a arătat Andrew Harker, director pentru economie la IHS Markit.

Un indice care măsoară noile afaceri a scăzut de la 52,7 la 51,4.

Creşterea din sectorul serviciilor a stagnat, indicele PMI coborând de la 54,7 la 50,1, fiind sub nivelul anticipat de analişti, de 54,5.

Indicele referitor la omaj în sectorul serviciilor a scăzut de la 47,9 la 47,7.

Indicele PMI referitor la activităţile fabricilor a scăzut  de la 51,8 la 51,7, în timp ce analiştii intervievaţi de Reuters prognozau un nivel de 52,9.

”Zona euro se află la o răscruce, creşterea fie îşi va reveni în lunile următoare, fie va continua să scadă, după redresarea iniţială care a avut loc în urma retragerii restricţiilor”, a spus Harker.

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%