Reactoarele 3 şi 4, singura şansă de reindustrializare a României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Abandonarea proiectului de construcţie a reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă va duce la explozia preţurilor şi dependenţă de energia de import, consideră Teodor Chirica, membru al comitetului executiv al Forumului Atomic European (FORATOM) şi fost director general al Nuclearelectrica.

El apreciază că lipsa deciziei politice în derularea proiectelor de producţie a energiei, inclusiv reactoarele 3 şi 4, şi "pasarea" acestora de la un Guvern la altul vor duce la situaţia în care România nu va mai avea suficientă energie din surse interne şi va fi nevoită să importe, astfel că preţurile vor "exploda".

"Lipsa de decizie şi rostogolirea de la o legislatură la alta vor duce la importuri de energie şi la explozia costurilor. Ţara se va sufoca", a spus el.

Strategie fără sens

La rândul său, Ioan Avram, fost ministru în guvernele Dăscălescu din perioada comunistă, a declarat că „fără reactoarele 3 şi 4 România nu are nicio şansă la reindustrializare”. El a spus că nu există o idee generală, un scop care să fie urmărit: dacă înainte de 1989 numai irigaţiile consumau 3.000 – 5.000 MW, acum prea puţin se întâmplă acest lucru.

Concomitent, din industria energofagă au rămas puţine unităţi şi acum tot ce contează este să rămâi pe profit, marii consumatori industriali ameninţând cu reducerea producţiei din cauza preţurilor mari la energie, a mai spus el.

România a înregistrat de Paşti minime istorice de consum. Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, explica în urmă cu câteva zile că nu poate exista un sector energetic performant într-o ţară unde industria nu este modernizată şi că investitorii ar trebui să se gândească cui vor vinde energia în cazul în care decid demararea unor proiecte în sectorul energetic.

Independenţa energetică

Cu toate acestea, Vosganian apreciază că ţara noastră ar trebui să realizeze în continuare reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, care ar asigura independenţa energetică a României în epuizării gazelor naturale. El spunea recent că dacă s-ar lua ca referinţă preţurile de referinţă de pe OPCOM atunci s-ar putea concluziona că România nu mai are de ce să realizeze cele două unităţi. „Energia nucleară ne asigură independenţa energetică, este energie curată, este relativ ieftină, avem resursa umană necesară şi dispunem de tehnologie. Poate să contracareze epuizarea altor resurse precum gazul metan, resurse a căror compensare din bazinul Mării Negre nu este certă", arăta oficialul.

Construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă va costa 6,5 miliarde de euro. Statul deţine acum, prin Nuclearelectrica, 84% din proiect, în vreme ce Enel şi ArcelorMittal au restul de 16%. Mai multe grupuri energetice de calibru s-au retras rând pe rând: CEZ, RWE, Iberdrola şi GdF SUEZ. Din cauza costurilor foarte mari, statul nu âşi permite investiţia şi caută companii interesate să preia o parte din acţiuni. Statul caută să-şi reducă participaţia până la 40%, negociind cu o serie de concerne din China şi Coreea de Sud.

Efecte benefice în economie

Potrivit unui studiu realizat de Romatom, renunţarea la construcţia reactoarelor 3 şi 4 înseamnă abandonarea unor investiţii de circa un miliard de euro, realizate până acum pe platforma de la Cernavodă, în producţia de apă grea produsă la Turnu Severin şi consultanţa plătită în perioada 2009-2012. De asemenea, abandonarea construcţiei va duce la dispariţia industriei pe orizontală, care acum numără circa 8.000 de angajaţi. În contrapartită, realizarea celor două unităţi va duce la contractarea de bunuri şi servicii în valoare de 1,6-1,8 miliarde de euro în economia românească.

Cele 71 de societăţi româneşti specializate în producţia de componente, echipamente, construcţii-montaj, proiectare şi inginerie în sectorul nuclear civil au avut anul trecut o cifră de afaceri cumulată de 2,4 miliarde de lei (550 milioane euro), potrivit lui Ion Rotaru, reprezentant al Romatom.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere