Reabilitarea podurilor de peste Prut continuă: ce noi proiecte anunță autoritățile

0
Publicat:

România va reconstrui un pod peste râul Prut, iar alte două vor fi reabilitate, a anunțat, marți, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Irinel Scrioșteanu.

Podurile de peste Prut vor fi reabilitate, Foto: Arhivă Adevărul

De ziua Europei facem pași importanți pentru aducerea Republicii Moldova mai aproape de Europa și prin infrastructura de transport. Am reprezentat astăzi delegația română la Chișinău, unde am participat la întâlnirea trilaterală dintre România- Republica Moldova- Uniunea Europeană.În cadrul acestei întâlniri, am avut onoarea de a semna din partea României, alături de doamna ministru Lilia Dabija, trei acorduri bilaterale de cooperare dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova, care prevăd reabilitarea și consolidarea a două poduri rutiere, precum și reconstruirea unui pod până în 2027, pentru care cele două țări își vor coordona acțiunile la nivelul autorităților centrale și locale implicate”, a transmis secretarul de stat pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, este vorba despre:

- Alnita(RO) -Leuseni (MD): lucrările presupun demolarea podului vechi și reconstruirea unui pod nou cu patru benzi, care va corespunde cerințelor creșterii traficului de la punctul de trecere a frontierei între cele două localități, Albița și Leușeni

- Oancea (RO) - Cahul (MD): pentru acest pod, sunt necesare lucrări de reabilitare și consolidare care să elimine deficiențele existente

-Sculeni (RO) - Sculeni (MD): pentru acest pod sunt necesare lucrări de modernizare

Cele trei obiective de investiții de mai sus au studiile de fezabilitate privind stabilirea indicatorilor tehnico-economici finalizate, iar acum se află în faza de obținere avize mediu și ape, urmând apoi lansarea procedurilor de atribuire a contractelor pentru proiectarea și execuția lucrărilor, a precizat secretarul de stat.

Vă reamintesc faptul că am reabilitat deja primul pod peste Prut după Revoluție, Galați (RO) - Giurgiulești (MD) și pe lângă reabilitarea și consolidarea celor trei poduri menționate anterior, pentru care am semnat azi acordurile bilaterale, am demarat procedurile și pentru:

* construcția a noi poduri rutiere peste Prut, ale căror oferte depuse se află în curs de evaluare:

Stânca (RO) - Costești (MD)

Bumbăta (RO) - Leova (MD)

Fălciu (RO) - Leca (MD)

* Construcția unui pod nou la nivel de autostradă:

Ungheni (RO) - Ungheni (MD)

Aceste poduri rutiere vor rezolva o parte din problemele strategice de interconectare în ceea ce privește infrastructura de transport și vor îmbunătăți condițiile de trafic între cele două țări. Mai mult, toate proiectele bilaterale de infrastructură de transport pe care le avem, vor asigura conectivitatea Republicii Moldova cu Uniunea Europeană și îi asigurăm pe frații noștri de peste Prut de tot sprijinul nostru în parcursul lor către aderarea la Uniunea Europeană.”, a transmis oficialul din Transporturi.

În mai 2022, secretarul de stat anunța că podul rutier de frontieră, peste râul Prut, între localităţile Giurgiuleşti (Republica Moldova) şi Galaţi (România) a fost reabilitat. Conform acestuia, în reconstrucţia lui au fost investite circa 8 milioane de lei (RON), asiguraţi în totalitate de Guvernul României. Acesta era primul pod dintre România şi Moldova reabilitat după 1989.

Totodată, în decembrie 2022, a fost aprobată finanțarea pentru construcția Podului rutier de peste Prut de la Ungheni, proiect depus de România în cadrul programului Mecanismul pentru Interconectarea Europei (Connecting Europe Facility #CEF).

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG