A fost aprobată finanțarea pentru construcția podului rutier de peste Prut, la Ungheni
0A fost aprobată finanțarea pentru construcția Podului rutier depeste Prut, proiect depus de România în cadrul programului Mecanismul pentru Interconectarea Europei (Connecting Europe Facility #CEF).î
Proiectul depus de România în cadrul programului Mecanismul pentru Interconectarea Europei (Connecting Europe Facility #CEF) are o valoare de 16.486.604 euro, a anunțat pe pagina sa de Facebook secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, adăugând că în scurt timp, urmează începerea procedurii de licitație pentru execuția lucrărilor.
Principalele caracteristici prevăzute sunt:
- 261,20 m lungime pod nou peste Prut
- 13 m lățime pod nou (Etapa I) + 11,25 m (Etapa II)
- 8 m lățime parte carosabilă
- 1 km lungime traseu
- 4 x 3,75 m parte carosabilă drum de legătură
- punct de control trecere frontieră, care va fi dotat cu parcări pentru autovehicule mari, autoturisme și spatii închise destinate verificării amănunțite a autoturismelor și tirurilor
„Podul Ungheni reprezintă o necesitate atât pentru România, cât și pentru Moldova, al cărui scop constă în sprijinirea relațiilor economice, sociale, dar și frățești dintre cele două părți. Va ajuta la îmbunătățirea competitivității economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport, deservind traficului de tranzit internațional de mărfuri și persoane”, scrie Irinel Scrioșteanu.
De ce este important Podul rutier de peste Prut
- Va interconecta infrastructurile rutiere între ambele state: Autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni – frontiera de stat (pe teritoriul României) și Drumul național R1 Chișinău – Ungheni – frontiera cu România (pe teritoriul Republicii Moldova).
- Studiul de fezabilitate a fost finalizat de către partea română, precum și obținerea Acordului de Mediu, care a fost emis în data de 18 noiembrie.
- Podul face parte din proiectul Autostrăzii A8 și va avea și punct de trecere a frontierei.
„Ne bucurăm de o bună colaborare cu reprezentanții Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Republica Moldova, motiv pentru care sunt convins că vom realiza cât mai repede ceea ce ne-am propus”, notează secretarul de stat