Raport: Deficiențe de 1,8 miliarde lei la credite de stat prin Eximbank. Cum au fost finanțate Liberty Galați și Electrocentrale Craiova

0
Publicat:
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Corpul de control al prim-ministrului a descoperit nereguli semnificative în modul de acordare și administrare a unor credite de stat în valoare totală de aproape 1,8 miliarde lei, prin Eximbank, către companii precum Liberty Galați și Electrocentrale Craiova.

Nereguli la credite de 1,8 miliarde lei acordate Liberty Galați și Electrocentrale Craiova

Unul dintre cazurile analizate vizează finanțarea de 708 milioane lei acordată în decembrie 2023 companiei Liberty Galați SA, scrie Economedia. Potrivit raportului, aprobarea creditului s-a făcut în afara normelor interne ale Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări (CIFGA).

Inspectorii au constatat că riscurile au fost subevaluate sau prezentate pe baza unor informații neactualizate la momentul deciziei, iar obligații esențiale, precum constituirea garanțiilor, nu au fost respectate în totalitate. În plus, prelungirea termenelor contractuale s-a realizat fără aprobările necesare.

Verificările realizate împreună cu ANAF arată că o parte din sumele împrumutate au fost utilizate pentru plata datoriilor restante și a furnizorilor, nu exclusiv pentru scopurile inițiale ale finanțării.

Un alt aspect critic privește procedura de concordat preventiv: Exim a votat inițial planul de restructurare fără o analiză juridică completă și fără aprobarea CIFGA, iar ulterior comitetul a respins formal aprobarea, deși planul fusese deja validat în instanță.

750 milioane lei pentru Liberty Tubular Products și plăți neconforme

Pentru un alt împrumut, de 750 milioane lei acordat în 2024 către Liberty Tubular Products Galați SA, raportul semnalează deficiențe în structurarea și utilizarea finanțării.

Contractul de monitorizare a fost semnat fără aprobarea prealabilă a Exim, deși era obligatorie. De asemenea, avertismentele privind riscurile ridicate ale grupului nu au fost integrate în deciziile ulterioare, ceea ce a amplificat riscul de neplată. În mod suplimentar, costurile de monitorizare au fost acoperite din creditul acordat.

Inspectorii au identificat plăți neconforme de aproximativ 52,5 milioane lei, incluzând cheltuieli pentru salarii, servicii IT și utilități ale unei sucursale din Belgia, plăți către firme din grup fără documente justificative, avansuri pentru materii prime fără dovada livrării și servicii juridice care nu respectau destinația creditului.

Totodată, contractele de tip tolling din cadrul grupului conțineau neconcordanțe, ceea ce a îngreunat monitorizarea utilizării fondurilor.

Electrocentrale Craiova: credit acordat pe baza unei majorări de capital nerealizate

În cazul Electrocentrale Craiova SA, Exim a acordat în 2024 un credit garantat de stat, structurat pe baza unei majorări de capital de circa 300 milioane euro prevăzute pentru 2025, care însă nu a mai fost realizată.

Dintr-un credit de peste 331 milioane lei, compania a rambursat doar aproximativ 82 milioane lei, rămânând un sold de aproape 249 milioane lei. Eșecul majorării de capital este pus pe seama pierderilor masive, datoriilor ridicate și penalităților de mediu, precum și a lipsei de active suficiente pentru noi garanții. Ulterior, compania a intrat în insolvență, ceea ce ridică semne de întrebare asupra recuperării sumelor.

Expunere majoră a Eximbank pe credite problematice

Economedia a relatat anterior, în exclusivitate, că Eximbank s-ar confrunta cu expuneri semnificative pe credite neperformante acordate unor companii precum Liberty Galați, Grup Servicii Petroliere și Electrocentrale Craiova, toate susținute cu garanții sau finanțări în numele statului.

Potrivit informațiilor publicate, aceste credite, de ordinul miliardelor de lei, sunt dificil sau chiar imposibil de recuperat. Deși au fost aprobate prin mecanismele statului, inclusiv prin Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări, o parte dintre ele au intrat ulterior în dificultate majoră.

Exim Banca Românească a susținut că aceste expuneri nu afectează indicatorii financiari ai băncii și că instituția își menține o poziție solidă de capital. De asemenea, banca ar fi avertizat anterior autoritățile guvernamentale asupra riscurilor asociate acestor finanțări, însă deciziile de susținere au fost menținute.