Proiectul Fast Danube 2: Au fost depuse două oferte pentru proiectare și execuție

0
Publicat:

Proiectul Fast Danube 2 a stârnit interesul companiilor, fiind depuse două oferte pentru proiectarea și execuția șenalului navigabil dragat care va permite creșterea perioadei de navigație de la 280 la 340 zile pe an, a anunțat luni ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban.

Două oferte au fost depuse pentru Fast Danube 2. Foto ANR

„Astăzi au fost depuse două oferte în cadrul licitației pentru proiectarea și execuția proiectului Fast Danube 2, investiția strategică ce va revitaliza sectorul româno-bulgar al Dunării, pe 470 km. Este un semnal clar că piața răspunde acestui proiect major, cu o valoare estimată de aproximativ 170 milioane euro”, a anunțat ministrul Ciprian Șerban.

Fast Danube 2 va permite creșterea perioadei de navigație de la 280 la 340 zile pe an și va genera o majorare estimată de 20% a volumului de mărfuri transportate pe fluviu, contribuind direct la consolidarea transportului fluvial și la dezvoltarea economică regională.

Proiectul prevede:

- 110 km de șenal navigabil dragat

- 9 epiuri și 4 chevroane

- 5,45 km stabilizări de mal

- o insulă artificială

„Urmează etapa de evaluare a ofertelor, iar semnarea contractului este prevăzută cel târziu în iulie 2026. Continuăm să investim în infrastructura de transport și în valorificarea potențialului Dunării ca axă logistică europeană”, a mai spus ministrul.

Fasta Danube este un proiect de interes european, parte a coridorului Rin–Dunăre, care leagă vestul de estul continentului și conectează 9 state membre UE.

Prin acest proiect, România își consolidează rolul de hub regional de transport și își valorifică unul dintre cele mai importante atuuri naturale: Dunărea. În același timp, toate orașele din România situate de-a lungul Dunării vor beneficia de posibilitatea de dezvoltare reală.

România a primit finanțare pentru acest proiect încă din 2024, fiind depus de Regia Autonomă Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi. Suma exactă a finanţării este de 195.499.818 euro.

În toamna anului 2022, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a discutat cu reprezentanţii Guvernului Bulgariei despre proiectul Fast Danube, „un proiect vital pentru întreaga Uniune Europeană, în contextul conflictului din Ucraina”.

Mai multe pentru tine: