Programul „Rabla local” va demara la jumătatea lunii octombrie. Cum poți primi 3000 de lei pentru o mașină veche

0
Publicat:

Prima ediţie a programului ,,Rabla local", prin care cetăţenii îşi vor putea casa maşinile mai vechi de 15 ani în schimbul unui voucher de 3.000 de lei, va începe la jumătatea lunii octombrie, a transmis, joi, directorul de Comunicare din cadrul Ministerului Mediului, Mihai Drăgan.

Programul Rabla Local începe luna aceasta, Foto: Arhivă Adevărul

,,Programul Rabla local îl lansăm, în premieră, la jumătatea lunii octombrie. Este un program care se adresează cetăţenilor care doresc să caseze maşini, dar nu neapărat să şi achiziţioneze una nouă. Sperăm să prefere transportul în comun, pentru că e o variantă foarte, foarte sănătoasă pentru mediu. Programul acesta vine în contextul în care România are obligaţia, prin PNRR, să caseze până în anul 2026 un număr de 250.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani.

Acest program îl lansăm pentru prima dată anul acesta, cu un buget de 50 de milioane de lei. Vom avea o primă de casare de 3.000 de lei pentru cetăţenii care doresc să-şi caseze maşinile, iar 80% din buget va fi suportat de către minister, prin Fondul pentru Mediu, şi 20% de către autoritatea publică locală.", a declarat Drăgan la conferinţa de deschidere a Salonului Auto Bucureşti (SAB) & Accesorii 2022, de la Romexpo, informează Agerpres.

Potrivit acestuia, programul se va desfăşura prin autorităţile publice locale, aşa că cetăţenii doritori trebuie să meargă la primărie şi să depună dosarele pentru înscriere.

,,Sperăm să casăm prin acest program, anul acesta, undeva în jur de peste 20.000 de autovehicule vechi. Cu siguranţă, dacă se va dovedi un succes, aşa cum se preconizează, sperăm să repetăm programul cu bugete mai mari în anii viitori”, a precizat sursa citată.

În acelaşi context, reprezentantul Ministerului Mediului a amintit de programele guvernamentale ,,Rabla Clasic" şi ,,Rabla Plus".

,,Ministerul Mediului susţine mobilitatea curată, mobilitatea verde şi vrem să îndrumăm industria auto către acest deziderat. Anul acesta, ministerul a oferit prin Fondul pentru Mediu cel mai mare buget din istoria programelor ,,Rabla". Vorbim în total de peste 1,2 miliarde de lei, alocate în bugetele ,,Rabla Clasic" şi ,,Rabla Plus" pentru înnoirea pe de o parte a parcului auto, casarea maşinilor vechi şi achiziţionarea unora mai puţin poluante şi, bineînţeles, a maşinilor electrice şi hibrid plug-in. Am lansat o nouă sesiune de finanţare pentru cele două programe, vinerea trecută, şi pot să vă spun că bugetul pentru ,,Rabla Plus", cel puţin pentru persoanele juridice, a fost epuizat în 20 de minute de la deschiderea sesiunii de finanţare, iar bugetul pentru persoanele fizice în mai puţin de două ore.

Până acum, anul acesta, s-au achiziţionat peste 5.000 de autovehicule electrice, dar cu siguranţă vor fi mult mai multe, pentru că, după cum ştim, sunt încă probleme cu componenta de livrări pentru acest tip de vehicule", a precizat Mihai Drăgan.

Peste 25 de branduri auto, alături de mai mult de 12 maşini unicat de peste 5 milioane de euro, dar şi de 600 de firme din domeniul echipamentelor, spălătoriilor self-service, pieselor şi accesoriilor, expun în perioada 6 - 16 octombrie, la ediţia din acest an a Salonului Auto Bucureşti (SAB) & Accesorii, organizată la Romexpo.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €