Programele Rabla Clasic și Rabla Plus. Când începe ultima sesiune de înscrieri din acest an

0
Publicat:

Ultima sesiune de înscriere din acest an, în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național (Rabla Clasic) și Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic (Rabla Plus), se va defășura în perioada 30 septembrie - 25 noiembrie 2022.

Ultima sesiune a programelor Rabla Clasic şi Plus începe vineri, Foto: Arhivă Adevărul
Ultima sesiune a programelor Rabla Clasic şi Plus începe vineri, Foto: Arhivă Adevărul

Potrivit datelor transmise de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), în acest timp persoanele fizice se vor putea înscrie în cele două programe prin intermediul dealerilor autorizați, iar persoanele juridice vor putea depune dosarele de finanțare prin accesarea aplicației informatice puse la dispoziție de AFM.

Astfel, bugetele totale, care vor fi puse la dispoziție pentru perioada 30 septembrie - 25 noiembrie 2022, sunt:

- Programul Rabla Clasic, beneficiari persoane fizice – 139.898.500 lei

- Programul Rabla Clasic, beneficiari persoane juridice – 173.300.500 lei

- Programul Rabla Clasic, beneficiari instituții publice – 15.000.000 lei

- Programul Rabla Plus, beneficiari persoane fizice – 115.500.000 lei

- Programul Rabla Plus, beneficiari persoane juridice – 202.303.000 lei

- Programul Rabla Plus, beneficiari instituții publice – 15.000.000 lei

Calendarul de desfășurare a sesiunilor de înscriere în cadrul celor două programe și sumele alocate pentru fiecare categorie de solicitanți sunt disponibile pe site-ul AFM.

De asemenea, listele cu producătorii/dealerii auto care au semnat contracte de participare cu AFM sunt publicate pe site-ul instituției, www.afm.ro, la secțiunile programelor.

Ce presupun cele două programe

Conform datelor AFM, în ceea ce privește Programul Rabla Clasic, prima de casare este de 6.000 lei, respectiv 9.000 lei în cazul predării a două autovehicule uzate, la care se pot adăuga următoarele ecobonusuri, astfel:

- ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km în sistem WLTP;

- ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, echipat cu motorizare GPL/GNC;

- ecobonus în valoare de 3.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, exceptând motocicletele, echipat cu sistem de propulsie hibrid;

- ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

O modificare a programului în 2022 se referă la vechimea autovehiculului uzat eligibil în cadrul programului, care trebuie să fie de cel puțin 6 ani de la data primei înmatriculări în România.

Pentru achiziționarea de motociclete noi în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de 6.000 lei, la care se pot adauga:

- ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou motocicletă al cărui sistem de propulsie generează maximum 90 g CO2/km în sistem WMTC;

- ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Rabla Plus

În cadrul Programului Rabla Plus s-a introdus în 2022 obligativitatea casării unui autovehicul uzat pentru achiziționarea unui autovehicul nou.

Totodată, pentru fiecare autovehicul nou, există posibilitatea casării a maximum două autovehicule uzate.

Cuantumul finanțării este de:

- 51.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen și 26.000 de lei pentru un autovehicul nou electric hibrid plug-in, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, în schimbul casării unui autovehicul uzat;

- 54.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen și 29.000 de lei pentru un autovehicul electric hibrid plug-in, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, pentru achiziționarea unui autovehicul nou, în schimbul casării a două autovehicule uzate;

- pentru fiecare autovehicul uzat mai vechi de 15 ani și care are norma de poluare nu mai mare de Euro 3, se adăugă un ecobonus de 1.500 lei/autovehicul.

De asemenea, ecotichetul pentru achiziționarea unei motociclete electrice este 26.000 lei, la care se poate adăuga un ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite