Profiturile celor șapte magnifici au crescut cu 51%. AI, extrem de interesantă pentru investitori

0
Publicat:

Raportarea financiară a Nvidia încheie sezonul de raportări din trimestrul al treilea al "celor șapte magnifici" - firmele care domină sectorul inteligenței artificiale, precizează analistul eToro Bogdan Maioreanu.

Robotul umanoid Optimus, prezentat la Tesla AI în 2022

Așa cum se anticipa, doar Tesla a ratat estimările privind profiturile, toate celelalte, Microsoft, Alphabet, Meta Platforms, Amazon Inc, Apple și Nvidia prezentând creșteri procentuale de două și trei cifre de la an la an. În medie, profiturile celor șapte magnifici au crescut cu 51%, față de doar 4% pentru S&P 500”, precizează analistul eToro.

Pentru Nvidia, pur și simplu nu a existat nicio marjă de eroare în publicarea rezultatelor din trimestrul al treilea, cu prețul acțiunii care a crescut cu peste 240% de la un an la altul și așteptări foarte mari din partea investitorilor, dar a reușit. Veniturile au crescut cu 200% de la an la an, în timp ce profiturile au înregistrat un salt uriaș de 593%. Este important de remarcat faptul că previziunile pentru al patrulea trimestru au fost, de asemenea, stelare, de 20 de miliarde de dolari, cu mult peste estimările anterioare de 17,2 miliarde de dolari. Cu toate acestea, Nvidia a avertizat că se așteaptă ca vânzările în China să scadă semnificativ în trimestrul al patrulea, ca urmare a restricțiilor impuse de SUA asupra exporturilor de tehnologie către China. În ciuda unor previziuni mai bune, teama a fost mai puternică, prețul acțiunilor scăzând de la un maxim de peste 505 dolari înainte de a ajunge la un minim de 478 dolari.

Drumul dezvoltării Inteligenței Artificiale (IA) pare să fie unul accidentat. Pe neașteptate, CEO-ul companiei Open AI - proprietara Chat GPT care a făcut senzație pe internet - Sam Altman, a fost concediat de către consiliul de administrație al companiei, fiind acuzat că nu a fost "complet sincer" în comunicarea sa. Deși compania nu este listată la bursă, se pare că este deținută în proporție de 49% de Microsoft. În urma evenimentului, marea majoritate a celor 770 de angajați ai Open AI au semnat o scrisoare în care amenințau că vor demisiona în cazul în care consiliul de administrație nu îl va repune în funcție pe domnul Altman. Iar pentru acești angajați extrem de calificați, să își găsească o nouă companie unde să lucreze ar fi fost foarte ușor. Microsoft a oferit posturi tuturor angajaților Open AI. Dar, în cele din urmă, saga se apropie de sfârșit, Sam Altman anunțându-și revenirea la Open AI, care va avea și un nou consiliu de administrație. Întreaga situație a avut impact și asupra Microsoft, care și-a văzut prețul acțiunilor scăzând de la 378 de dolari la 371 de dolari și înapoi în ultimele două zile. Înainte de a reveni la Open AI, Altman acceptase să se alăture Microsoft, mulți angajați amenințând că îl vor urma acolo.

C3.ai, o firmă de software IA pentru companii, a înregistrat, de asemenea, o mișcare în roller-coaster a prețului acțiunilor sale în această săptămână, după ce au apărut știri că își reduce numărul de locuri de muncă. Motivele pentru concedieri, care au avut loc în mai multe departamente, au fost performanța angajaților și economiile de costuri. Prețul acțiunilor a scăzut cu aproape 6%, de la 31,46 dolari la sub 28 de dolari, dar apoi a avut o revenire la 29,57 dolari după ce analistul de la Oppenheimer, Timothy Horan, a ridicat ratingul acțiunilor C3.ai (AI) la supra-performant de la performant, împreună cu un preț țintă de 40 de dolari pe acțiune, menționând că se așteaptă ca veniturile din anii fiscali 2023 și 2024 să fie cu 1% și, respectiv, 4% peste previziuni.

Investitorii sunt foarte interesați de IA și de companiile asociate cu aceasta. Cei ”Șapte Magnifici” sunt prezenți cu toții în topul primelor zece cele mai deținute acțiuni de către investitorii români pe platforma socială de tranzacționare și investiții eToro, cu Tesla pe prima poziție, urmată de Apple pe locul trei, Amazon (locul 5), Microsoft (locul 6), Meta Platforms (locul 7), Alphabet (locul 9) și Nvidia pe locul 10. Iar C3.ai este una dintre companiile care și-a crescut baza de investitori globali pe eToro cu 22% în ultimul trimestru.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani