Producătorii de ciocolată vor să majoreze din nou preţurile ca răspuns la cotaţiile record la cacao

0
Publicat:

Producătorii mărcilor de ciocolată Hershey şi Cadbury intenţionează să majoreze, din nou, preţurile, pentru a răspunde la cotaţiile record la cacao, deşi consumatorii afectaţi de inflaţie îşi reduc achiziţiile iar profiturile companiilor au de suferit, transmite Reuters.

Producătorii vor să scumpească din nou ciocolata

Preţurile la cacao s-au dublat în ultimele 12 luni, atingând un şir de valori record în ultimele săptămâni ca urmare a diminuării livrărilor de boabe de cacao. Producătorii de ciocolată au transferat costurile crescute pe seama consumatorilor fără ca cererea să sufere modificări semnificative.

Însă, în ultimele lor rapoarte trimestriale, producătorii de ciocolată Hershey şi Mondelez au dezvăluit că, spre deosebire de situaţia din urmă cu un an, cumpărătorii au început să îşi reducă recent achiziţiile, ceea ce i-a determinat să îşi revizuiască prognozele de vânzări.

Săptămâna trecută, directorul general de la Hershey, Michele Buck, a spus că "având în vedere care sunt preţurile la cacao, vom folosi fiecare instrument de care dispunem, inclusiv politica de preţuri, pentru a ne gestiona afacerile." Consumatorii au cumpărat mai puţine ciocolate Kisses şi Reese's cups la finele anului trecut, volumele de vânzări ale Hershey înregistrând o scădere de 6,6% în ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă care potrivit directorilor ar urma să continue şi în acest an. Compania Hershey a decis să recurgă la concedieri pentru a ţine sub control costurile.

La rândul său, grupul Mondelez, care produce ciocolatele Milka şi Cadbury, intenţionează şi el să majoreze preţurile pentru a acoperi scumpirea boabelor de cacao, au declarat directorii companiei la o reuniune cu analiştii care a avut loc la finele lunii ianaurie. Însă, există riscul ca retailerii din Europa să reacţioneze la aceste majorări, ceea ce ar duce la scăderea vânzărilor în regiune, au recunoscut directorii de la Mondelez.

Preţurile la ciocolata Mondelez în Europa, cea mai mare piaţă a companiei, au crescut cu 12% până la 15% anul trecut, a declarat în ianuarie directorul general Dirk Van de Put, la o reuniune cu analiştii de pe Wall Street. Aceeaşi companie şi-a revizuit anul trecut marca premium Toblerone, prin lansarea miniciocolatelor Tiny Toblerone în SUA şi Toblerone Truffles în Europa.

Producătorul elveţian de trufe de ciocolată Lindt & Sprungli încearcă să răspundă la creşterea cotaţiilor la cacao prin îmbunătăţirea eficienţei şi "o strategie de achiziţii orientată spre viitor", a precizat un purtător de cuvânt. "Restul costurilor au fost transferate prin intermediul majorărilor de preţuri iar preţurile mari la cacao au fost principalul motiv pentru aceste majorări", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Potrivit lui Dan Sadler, analist la firma de cercetare de piaţă Circana, consumatorii vor fi mai selectivi atunci când vor cumpăra ciocolată, pe măsură ce producătorii vor majora din nou preţurile. "Preţurile nu sunt aşteptate să se relaxeze prea curând. Producătorii de dulciuri au fost protejaţi în perioade cu inflaţie ridicată dar acum am ajuns la un punct în care accesibilitatea va fi pusă la încercare", a spus Dan Sadler. 

Mai multe pentru tine:
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă