Prima instalaţie de detritiere din Europa, construită la Cernavodă. Va utiliza o tehnologie românească inovatoare

0
Publicat:

Nuclearelectrica și Korea Hydro & Nuclear Power (KHNP) au semnat, marți, la Seul, contractul de Inginerie, Procurare și Construcție (EPC) pentru finalizarea primei instalații de detritiere (CTRF) din Europa, la CNE Cernavodă.

Contractul pentru instalația detritiere a fost semneat în Republica Coreea, Foto: Nuclearelectrica

Potrivit datelor transmise de reprezentanții Nuclearelectrica, CTRF va îndepărta tritiul din instalație, ceea ce va duce la o protecție sporită a mediului, în deplină concordanță cu obiectivele ESG ale Nuclearelectrica și ale Europei.

Instalația de detritiere de la Cernavodă (CTRF) va fi a treia instalație de detritiere din lume și prima din Europa și va oferi României posibilitatea de a deveni un centru european pentru producția și exportul de tritiu - combustibilul candidat al viitoarelor reactoare de fuziune.

Conform sursei citate, instalația va utiliza o tehnologie românească inovatoare, dezvoltată de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice – ICSI Rm. Vâlcea.

De asemenea, România are oportunitatea de a-și dezvolta lanțul de furnizori și de a deveni un centru de dezvoltare și export al tehnologiei și al know-how-ului românesc de detritiere, folosind fabrici și forță de muncă locale.

Cum va funcționa

Tritiul, un izotop al hidrogenului, este produs în principal în reactoarele cu apă grea (cum ar fi CANDU). CTRF va elimina tritiul din apa grea a reactoarelor CANDU si din instalațiile de la centrala nuclearoelectrică de la Cernavodă. Tritiul rezultat poate fi utilizat ulterior pentru viitoarele reactoare de fuziune, cum ar fi ITER, și va fi prima sursă europeană de combustibil, folosind o tehnologie românească, în parteneriat cu Coreea. Centralele de fuziune vor folosi izotopi de hidrogen, deuteriu și tritiu, pentru a alimenta reacția de fuziune și vor transforma energia eliberată în electricitate.

Suntem bucuroși să implementăm o tehnologie românească inovatoare, bazată pe ani de cercetare și dezvoltare, un exemplu de leadership al României în industria nucleară. KHNP, un expert de top în domeniu, este partenerul potrivit pentru a ne sprijini în realizarea unui proiect sigur si fiabil. Instalația de detritiere reprezintă angajamentul constant al Nuclearelectrica pentru operare sigură și pentru protecția mediului și a populației. Scopul nostru, prin intermediul proiectelor de investiții, al progresului tehnologic și al cooperării internaționale, este de a oferi României un rol de lider în industria nucleară și de a sprijini securitatea energetică a acesteia. Felicit Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice - ICSI Rm. Valcea, echipa Nuclearelectrica și partenerii noștri pentru eforturile lor și viziunea comună pentru un viitor sustenabil pentru generația următoare.", a transmis Cosmin Ghiță, director general, Nuclearelectrica

Korea Hydro & Nuclear Power (KHNP) a fost selectată ca si contractant de inginerie, procurare și construcții (EPC) în urma unei proceduri de achiziții publice. KHNP are o mare experiență în dezvoltarea de proiecte similare și operează o instalație similară pe amplasamentul centralei nucleare Wolsong, Wolsong Tritium Removal Facility.

Instalația de detritiere (eliminare a tritiului) de la Cernavodă va include mai multe domenii de înaltă tehnologie: separare izotopică în fază lichidă, distilare criogenică și operare în vid înalt.

Durata de finalizare a proiectului este estimată la 50 de luni, iar tritiul produs va fi depozitat în containere specializate sigure și securizate, pregătite pentru utilizare ulterioară.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie