Prima inflaţie cu minus de după Revoluţie: media generală a preţurilor a scăzut în iunie cu 1,6%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţurile de consum au scăzut în iunie cu aproape 3% faţă de mai, pe fondul reducerii TVA la alimente şi băuturi la 9% din 1 iunie. Astfel că rata anuală a inflaţiei a ajuns în teritoriu negativ, la -1,6%, pentru prima dată în ultimii 25 de ani, influenţată de ieftinirea alimentelor cu 6,4%, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

Faţă de luna precedentă, alimentele s-au ieftinit cu 8,2%, pe când mărfurile nealimentare au fost mai scumpe în iunie cu 0,1%, iar serviciile cu 0,2%.

Ieftinirile lunii iunie

Cel mai mult s-au ieftinit cartofii, cu 14,6%, dar şi mălaiul (-12%) şi laptele de vacă (-11,5%), iar cele mai mici scăderi de preţuri au fost consemnate la vin (-0,1%), bere (-0,9%), cu excepţia produselor de panificaţie, asupra cărora nu s-au resimţit reduceri de preţuri semnificative, având în vedere că pentru acestea era aplicată deja cota redusă de TVA.

La produsele nealimentare, categoria "alte mărfuri nealimentare" a înregistrat preţuri mai mici cu 0,2%, iar detergenţii cu 0,03%. Pe de altă parte, cele mai mari creşteri s-au consemnat la autoturisme şi piese de schimb (+0,3%) şi ceasuri (+0,2%).

În ceea ce priveşte serviciile, preţurile în restaurante, cafenele şi cantine au scăzut cu 1,22%, iar la categoria "alte servicii" cu 1,06%. Pentru serviciile de apă, canal şi salubritate, tarifele au urcat cu 0,9%, pentru transportul interurban cu 0,6%, iar pentru serviciile de telefonie cu 0,5%.

Scăderea TVA la alimente, impact de 3,5 puncte procentuale

Măsurate prin indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC), preţurile au coborât cu 0,9% faţă de iunie 2014.

"Începând cu data de 1 iunie 2015 a intrat în vigoare extinderea aplicării cotei reduse de TVA de 9% pentru livrarea alimentelor si băuturilor.
Presupunând că această modificare fiscală ar fi fost transferată în întregime încă de la momentul intrării în vigoare, putem spune că -3,5 puncte procentuale (calculată ca diferenţă între IPC şi IPC la taxe constante, indicele din urmă fiind calculat aplicând cota de TVA de 24%, valabilă in perioada de bază, la preţurile lunii iunie fară noua cotă de TVA) din scăderea cu -1,6% a ratei anuale a IPC în luna iunie 2015, se datorează reducerii cotei de TVA. Ponderea produselor care fac scopul acestei reduceri şi sunt incluse în calcul IPC este de 27,9%", se arată într-un comunicat al INS.

Faţă de iunie anul trecut, preţurile alimentelor s-au redus cu 6,44%, în timp ce mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 0,76%, iar tarifele serviciilor au crescut cu circa 2,5%.

Comparativ cu decembrie 2014, alimentele au avut în iunie preţuri mai mici cu 6%. Pe de altă parte, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 1,6%, iar serviciile au avut tarife mai mari cu aproape 1,2%.

Jocul ponderilor

Ponderea mărfurilor şi serviciilor care au înregistrat o scădere a preţurilor, comparativ cu iunie 2014, este de 36,2%, cele care au avut creşteri cuprinse în intervalul 0%-2,5% deţin o pondere de 42,9%.

Mărfurile şi serviciile ale căror preţuri au crescut cu mai mult de 2,5% reprezintă 20,9%.

"Creşterea medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2014 - iunie 2015) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2013 - iunie 2014), calculată pe baza IPC, este de 0,7%.

Determinată pe baza IAPC, creşterea este de 1%", se notează în comunicat.

Isărescu nu vrea să audă de deflaţie

Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a anticipat marţi că datele asupra inflaţiei pentru iunie vor indica o reducere a preţurilor de peste două puncte procentuale comparativ cu luna precedentă, în timp ce indicele anual va coborî la peste -1%.

"Peste câteva zile o să apară indicele de inflaţie şi o să vedem acolo o scădere a preţurilor de peste 2%.
Cam acestea sunt calculele noastre şi nu prea greşim aici.
Deci avem o scădere, într-o lună, de două puncte, într-un context în care s-a vorbit despre faptul că o să crească factura din cauza deprecierii leului. Iar indicele anual, care în prezent este la 1 şi ceva la sută (1,2% în mai - n.r.), probabil se va duce la minus unu şi ceva la sută. Noi am mizat pe faptul că nu îi va intra în cap populaţiei că asta înseamnă deflaţie", a declarat Isărescu.

Guvernatorul a reiterat explicaţia că deflaţia înseamnă scăderea continuă a preţurilor, care determină reducerea consumului, însă a arătat că în România consumul creşte anual cu 6%-7%.

În mai, preţurile de consum au urcat cu 0,5% faţă de aprilie, iar rata anuală a inflaţiei a crescut de la 0,8% la 1,2%, pe fondul scumpirii alimentelor cu 1,2% şi a mărfurilor nealimentare cu 0,8% şi în urma majorării tarifelor la servicii cu 2,1%.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele