Preţul petrolului a început să crească. La cât ar putea ajunge până la finalul anului

0
Publicat:

Cotaţia petrolului a crescut luni, pe fondul optimismului privind cererea din China, al reducerii producţiei de către marii producători şi planurilor Rusiei de a ţine sub control livrările, transmite Reuters.

Pretul petrolului a crescut luni, Foto: Shutterstock

Potrivit sursei citate, cotaţia barilului de ţiţei Brent era în creştere cu 1,08 dolari sau 1,3%, la 84,08 dolari, în timp ce la barilul de ţiţei West Texas Intermediate (WTI) cotaţia a urcat cu 0,96 dolari, sau 1,3%, până la 77,30 dolari.

Vineri, cotaţiile au scăzut cu aproximativ doi dolari, iar pe ansamblul săptămânii trecute s-a înregistrat un declin de aproximativ 4%, după ce SUA au anunţat stocuri mai mari de ţiţei şi benzină, informează Agerpres.

În 5 octombrie, Grupul OPEC+ (compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători de ţiţei) a decis cea mai semnificativă reducere a producţiei de petrol de la pandemia din 2020, scăzând livrările într-un moment în care piaţa este tensionată, în pofida presiunilor SUA şi ale altor ţări pentru a pompa mai mult.

Reuniţi la Viena, reprezentanţii celor 13 state membre ale Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi ai celor 10 state aliate, aflate sub umbrela OPEC+, au convenit ca, începând din noiembrie, să-şi reducă producţia cu două milioane de barili pe zi (bpd), pentru a sprijini creşterea preţurilor. Acordul este valabil până la finalul lui 2023.

Separat, Rusia intenţionează să-şi reducă în martie producţia de petrol cu 500.000 bpd, aproximativ 5% din producţia sa, în urma sancţiunilor occidentale.

Analiştii se aşteaptă ca anul acesta importurile de petrol ale Chinei să atingă un nivel record, în urma demarării producţiei la noile rafinării.

După impunerea embargoului UE, China şi India au devenit principalii cumpărători de petrol rusesc.

Preţul petrolului ar putea reveni la 100 de dolari

Analiştii de la Goldman Sachs avertizau recent că până la finalul anului cotaţia petrolului ar putea ajunge la 100 dolari, din cauza perturbărilor în aprovizionare.

Recent, şi oficiali ai ţărilor membre OPEC estimau că preţurile petrolului şi-ar putea relua creşterea în 2023, pe măsură ce cererea chineză îşi va reveni după abandonarea restricţiilor legate de Covid-19 şi în lipsa investiţiilor, care limitează majorarea ofertei.

Tot mai mulţi dintre aceştia observând o posibilă revenire la 100 de dolari pe baril.

În 2022, preţurile petrolului au ajuns la peste 100 de dolari pentru prima dată din 2014, deoarece cererea s-a redresat în urma blocajelor cauzate de COVID-19, iar invazia Rusiei din Ucraina a sporit preocupările privind aprovizionarea. Conform specialiștilor, țițeiul Brent a încheiat anul aproape de 86 de dolari din cauza temerilor unei recesiuni globale.

O revenire la peste 100 de dolari pentru o perioadă prelungită ar aduce mai multe venituri pentru membrii OPEC, ale căror economii depind în mare parte de veniturile din petrol, și ar fi un regres pentru economiile industrializate care încearcă să controleze inflația și ratele dobânzilor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux