Președinta Băncii Centrale Europene anticipează o scădere a locurilor de muncă până la finele anului

0
Publicat:

Există dovezi ale dificultăţilor pe piaţa locurilor de muncă în zona euro potrivit unui indicator analizat de oficialii Băncii Centrale Europene (BCE) care evaluează impactul înăspririi politicii monetare, a declarat președinta BCE, Christine Lagarde.

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene

În pofida încetinirii activităţii economice, per ansamblu, piaţa forţei de muncă rămâne rezilientă, deşi se observă semne ale încetinirii creşterii numărului locurilor de muncă spre finalul anului”, a declarat şeful BCE în Parlamentul European, transmite Reuters și Bloomberg.

La ultima şedinţă de politică monetară, care a avut loc luna trecută, gardienii euro au lăsat nemodificată dobânda de referinţă, la nivelul istoric de 4%. Investitorii se aşteaptă ca BCE să înceapă să reducă dobânzile în primăvara lui 2024 pe măsură ce inflaţia scade, iar economia stagnează sau chiar ar putea să se contracte.

Noile date publicate recent arată că rata şomajului s-a menţinut la 6,5%, ceea ce indică rezilienţa pieţei forţei de muncă din zona euro.

Vorbind despre perspectivele economice, Lagarde a atras atenţia asupra reducerii locurilor de muncă, un factor cheie luat în considerare pentru determinarea impactului înăspririi politicii monetare.

Presiunile inflaţioniste în zona euro ar urma să se atenueze, dar creşterea salariilor încă este la un nivel solid, iar perspectivele sunt nesigure, astfel încât eforturile Băncii Centrale Europene de a contracara inflaţia nu s-au încheiat încă, a afirmat Lagarde.

Oficialul a adăugat: „Nu este momentul să declarăm victoria. Trebuie să rămânem vigilenţi la diferitele forţe care afectează inflaţia şi să ne concentrăm pe stabilitatea preţurilor”.

Dobânzile ridicate, creşterea redusă şi problemele de pe piaţa muncii vor ajuta ca inflaţia să revină la ţinta BCE de 2%, susţine Lagarde.

Oficialii Băncii Centrale Europene ar putea în curând revizui bondurile achiziţionate în cadrul programului de achiziţionare în regim de urgenţă în caz de pandemie (PEPP) şi ar putea reconsidera înlocuirea titlurilor de valoare ajunse la scadenţă, a afirmat Lagarde.

Am indicat că vom continua să reinvestim cel puţin până în 2024. Această problemă urmează să fie discutată curând şi luată în discuţie la reuniunea Consiliului guvernatorilor BCE”, a explicat şeful BCE.

Deşi unii oficiali spun că sunt în favoarea începerii discuţiilor privind derularea programului PEPP, Lagarde este mult mai prudentă. La precedenta reuniune de politică monetară din octombrie, şeful BCE a spus doar că problema nu a fost discutată, fără a da amănunte.

Conform actualelor îndrumări, reinvestirea va continua până la finalul lui 2024.

Săptămâna trecută, guvernatorul Băncii Centrale a Austriei, Robert Holzmann, s-a declarat în favoarea unei discuţii pe acest subiect la reuniune de politică monetară din decembrie, şi o reinvestire graduală din martie 2024.

Mai multe pentru tine:
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Neti Sandu anunță zodia care se reinventează în 2026. Nativul trăiește un adevărat moment de renaștere
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate