Peste 100.000 de pasageri vor fi afectați de greva Lufthansa

0
Publicat:

Peste 100.000 de pasageri și cel puțin 800 de zboruri vor fi afectate miercuri de greva angajaților de la sol ai companiei Lufthansa, potrivit AFP.

Peste 100.000 de pasageri vor fi afectați miercuri de greva angajaților

Compania aeriană germană Lufthansa se aşteaptă la anularea a până la 90% dintre zborurile programate iniţial pentru ziua de miercuri, când personalul de la sol din cadrul companiei aeriene germane va intra în grevă, şi în consecinţă i-a sfătuit pe pasageri să nu vină la aeroport, transmite AFP.

"Din cauza grevei, în prezent estimăm că doar între 10% şi 20% din programul iniţial de zboruri al Lufthansa Airlines va fi posibil în data de 7 februarie", a precizat marţi compania germană într-un mesaj publicat pe pagina sa de Internet.

Sindicatul Verdi a lansat un apel la grevă începând de miercuri de la ora 4:00 (3:00 GMT) şi până joi la ora 7:10 (6:10 GMT), "pentru a creşte presiunea" la adresa conducerii companiei. Vor fi afectate aeroporturile de la Frankfurt, München, Hamburg, Berlin şi Dusseldorf.

Conducerea companiei Lufthansa estimează că miercuri va fi în măsură să ofere doar între 100 şi 200 de zboruri, din cele aproximativ 1.000 de zboruri programate, şi a apreciat că peste 100.000 de pasageri vor fi nevoiţi să îşi schimbe planurile de călătorie.

În aceste condiţii, Lufthansa a făcut un apel către călători să nu se prezinte la aeroport decât dacă zborul lor nu a fost anulat.

"Din cauza grevei, ghişeele de modificare a rezervărilor nu vor avea personal", a explicat Lufthansa, adăugând că pasagerii vor putea să rezerve "gratuit" un alt zbor de pe site-ul de Internet al companiei. Călătorii care au rezervat un zbor în interiorul Germaniei vor putea să convertească biletul de avion într-un voucher pentru călătorii cu trenul.

Verdi cere pentru personalul de la sol de la Lufthansa o majorare salarială de 12,5%, sau cel puţin 500 de euro pe lună pe parcursul următoarelor 12 luni, plus o plată unică de 3.000 de euro pentru a contracara inflaţia. Sindicatul susţine că majorarea salarială este justificată de scumpirea costului vieţii şi programul de lucru încărcat creat de deficitul de personal.

Ultima dată când personalul de la sol de la Lufthansa a intrat în grevă a fost în luna iulie 2022, cu prilejul precedentei runde de negocieri colective, când traficul aerian a fost serios perturbat. Între timp, cea mai mare economie a Europei a fost afectată de mai multe greve la nivel naţional care au afectat transportul aerian, transportul feroviar şi transportul public. 

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie