Pensiile vor fi recalculate încă o dată după 1 septembrie. Ce categorie de cetățeni va încasa mai mult

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Executivul se pregătește de o a doua recalculare a pensiilor, care va aduce și mai multor seniori majorări financiare consistente.

Pensiile se recalculează pentru a doua oară

Prima recalculare ar urma să fie finalizată până cel târziu la data de 1 septembrie, iar a doua ar urma să aibă loc abia după, beneficiind de cea din urmă seniorii care au primit prime, sporuri sau diverse bonusuri care nu erau luate până la acest moment în calcul.

Cea de-a doua recalculare ar urma să fie posibilă doar în cazul pensionarilor care atașează dosarelor de pensii adeverințele care să demonstreze faptul că au încasat venituri suplimentare față de salariu, și pot depune aceste documente pot fi depuse până la data de 1 septembrie.

Sporurile care vor fi luate în calcul pentru această recalculare sunt cele încasate înainte de data de 1 aprilie 2001, care nu au fost evidențiate în carnetul de muncă.

Astfel, veniturile acestor pensionari ar urma să fie recalculate și în funcție de bonsurile pe care le încasau și nu erau luate în calcul până la acest moment, și nu au fost integrate nici in recalcularea care se desfășoară în acest moment, iar începând din anul 2025, conform planificărilor, cea de a doua recalculare a pensiilor ar urma să aducă seniorilor venituri mai mari.

În situații excepționale, când carnetul de muncă a fost pierdut sau angajatorul nu mai există, legea prevede că datele vor fi preluate din arhiva electronică a caselor de pensii sau de la companiile private care au preluat arhiva.

Daniel Baciu, șeful CNPP, a confirmat că se va efectua o a doua recalculare pentru anumite categorii de pensionari, vizându-i pe cei care beneficiază de sporuri pentru care se plătesc contribuții.

Această modificare aduce o schimbare esențială în calculul pensiilor. Până acum, sporurile pentru care se plătesc contribuții nu erau luate în considerare la determinarea cuantumului pensiilor. Noua regulă corectează acest aspect.

Aceste sporuri includ venituri brute provenite din sporuri cu caracter nepermanent, cum ar fi al 13-lea salariu, acorduri globale sau diverse prime și sporuri primite sporadic pe parcursul activității.

„Există și o noutate în noua lege a pensiilor, faptul că acele venituri brute care includ și sporurile cu caracter nepermanent, și aici mă refer la al 13-lea salariu, la acordul global, la diferite prime și sporuri pe care le-au primit sporadic în activitate și nu au avut acel caracter permanent, lună de lună. Aceste sporuri nu sunt în prezent luate în calcul, pentru că nu au această frecvență de caracter permanent, și noi intenționăm ca de la 1 septembrie să le luăm în calcul la calculul pensiilor, cu condiția ca asupra acestor sporuri să se fi datorat și să se fi achitat contribuții de asigurări sociale”, a declarat șeful CNPP.

Schimbarea ar urma să avantajele chiar șu următorii pensionari, care vor ieși la pensie începând cu data de 1 septembrie 2024, cât și pe cei aflați în plată. 

Potrivit statisticilor, de la data de 1 septembrie, 3,5 milioane de seniori vor încasa mai mulți bani iar restul de 1,5 milioane ar urma să rămână cu pensia în plată

Mai multe pentru tine:
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO