Pensiile speciale: Oficialii români vor negocia cu CE modalitatea de ajustare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficiali români și ai CE vor discuta marți, la Bruxelles, modalitatea de ajustare a pensiilor speciale, a declarat recent ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.

Oficiali români și ai CE vor discuta, la Bruxelles, modalitatea de ajustare a pensiilor speciale

Întrebat sâmbătă, la Antena 3, dacă va merge împreună cu colegul său, Marius Budăi, la Bruxelles, pentru discuţii pe tema pensiilor speciale, Marcel Boloş a precizat că ”suntem o echipă guvernamentală şi trebuie să mergem împreună”.

Suntem o echipă guvernamentală şi trebuie să mergem împreună şi participăm împreună, vă confirm acest lucru. Marţi avem întâlnirea cu Comisia Europeană pentru a relua practic discuţiile pe tema legată de pensii speciale şi a vedea care sunt solicitările suplimentare pe care Comisia le are, mai ales pentru ceea ce înseamnă cererea de plată numărul 3, unde avem reforma pensiilor speciale, reforma guvernanţei corporaţiilor de stat. Avem de pus în aplicare jalonul cu ceea ce înseamnă decarbonizarea. Deci toate acestea sunt piese grele pentru ceea ce înseamnă încasarea banilor pentru cererea de plată numărul 3 şi care necesită un efort comun guvernamental”, a declarat Boloş.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a subliniat că rolul său este de a asigura predictibilitate.

Aşa cum am încercat să explic de fiecare dată, rolul ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene este de a asigura predictibilitate. Aşa cum precizam, criteriile mai ales pentru reforme nu sunt deloc uşoare. Sunt chiar dure pentru România şi care presupun o restructurare a sistemului de cheltuieli publice pe care îl are România şi care în spate au bugete importante şi fonduri alocate din bugetul de stat”, a spus Boloş.

Întrebat dacă crede că va reuşi modificarea procentului de 9,4 la sută din PIB, impus de USR, pentru pensii, Boloş a explicat că e foarte greu de negociat cu Comisia Europeană.

Este o problemă tehnică pe care noi va trebui să o argumentăm foarte bine, pentru că ce este foarte greu de negociat cu Comisia Europeană sunt componentele de reformă. Nu merg argumente care ţin de voinţa părţilor sau argumente emoţionale sau orice alt fel de argumente care nu sunt clădite pe informaţii şi date care vin din sistemul nostru de cheltuieli şi care sunt în legătură cu jalonul. Nu va fi o negociere uşoară, ne-am pregătit pentru acest moment şi trebuie să avem argumentele care ţin de rata inflaţiei şi de eliminarea inechităţilor din sistemul de pensii general care vor aduce o creştere a cheltuielilor din sistemul general de pensii destul de semnificativă încât să fie necesară o nouă reaşezare a acestui indicator de disciplină financiară pentru că el este pe o perioadă lungă de timp, 50 de ani este totuşi o perioadă lungă în care nu ştim cum vor evolua condiţiile macroeconomice”, a declarat Boloş.

Întrebat, de asemenea, cu ce şi-a propus să se întoarcă de la aceste negocieri, Boloş a răspuns că are simulările făcute.

Avem simulările făcute pe ceea ce înseamnă evoluţia ulterioară a volumului de cheltuieli generată de sistemul de pensii general, cât şi evoluţia PIB pe perioada celor 50 de ani de zile pe care îi avem în conţinutul jalonului ca şi perioadă de constrângere şi sigur, misiunea noastră este ca să convingem Comisia ca acest indicator să fie înlocuit tot cu unul de disciplină financiară, dar care să nu limiteze aceste cheltuieli, încât Guvernul să aibă posibilitatea de a lua decizii privind ajustarea pensiilor sau majora chiar, fără ca să fie ţinut de ponderea aceasta pe care am menţionat-o de 9,4 la sută din PIB pe o perioadă de 50 de ani de zile”, a mai adăugat Marcel Boloş.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat