Pensia medie în luna august a fost de 2.770 de lei, potrivit Casei Naţionale de Pensii Publice

0
Publicat:

Potrivit datelor Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), pensia medie a fost de 2.770 de lei în luna august 2025. Valoarea totală a drepturilor de pensie a ajuns la 12,99 miliarde lei.

Pensia medie a fost de 2.770 de lei în august/FOTO: Arhivă

De asemenea, luna trecută erau înregistrați în România 4.689.262 de pensionari, cu 4.199 mai puţini comparativ cu luna precedentă. Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridicat la 12,988 miliarde lei, scrie Agerpres.

Din totalul pensionarilor, 547.146 aveau perioade lucrate în agricultură, iar pensia medie a fost de 716 lei.

Potrivit statisticilor CNPP, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.753.893 de persoane, dintre care 2.148.816 femei, în timp ce pensia medie era de 3.097 de lei.

Pensie anticipată au primit, în august anul acesta,  3.488 de persoane (3.938 de lei pensie medie), pensie anticipată parţială 85.276 de persoane (2.760 de lei, pensia medie) şi pensie de invaliditate 404.271 de persoane (pensie medie de 1.113 lei), dintre care 45.867 de persoane pentru gradul I de invaliditate (970 lei, pensie medie).

În aceeaşi lună, pensie de urmaş a fost acordată la 442.235 persoane (1.497 lei, pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 98 pensionari (540 de lei, în medie).

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele