Orbital București: Stadiul celor 10 drumuri radiale care vor lega Capitala de autostrada de centură

0
Publicat:

Autoritățile încep proiectarea pentru un drum foarte important în nordul Capitalei, care va conecta printre cele mai importante drumuri din zonă, a transmis Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Irinel Scrioșteanu.

Proiectul „Orbital București” FOTO Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu / Arhivă

Veste bună pentru ilfovenii din Mogoșoaia, Buftea, Otopeni, Corbeanca și nu numai. Începe proiectarea pentru un drum foarte important în nordul Capitalei, care va conecta printre cele mai importante drumuri din zonă, și anume: Bulevardul Poligrafiei, Șoseaua Sisești, actuala Centură a Capitalei (între Mogoșoaia și Otopeni), Autostrada de Centură București A0 și drumul județean dintre Buftea și Corbeanca. Acest nou drum va funcționa și ca o continuare a Centurii orașului Buftea, care împreună vor scoate traficul greu și de tranzit de pe DN1A, din Buftea și Mogoșoaia”, e transmis oficialul din Transporturi pe pagina sa de Facebook.

Potrivit sursei citate, Consiliul Județean Ilfov și PMB, prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București ADIZMB, au semnat contractul pentru proiectarea unui alt drum radial, și anume Drumul Radial 4 - Nord Expres DR4, care presupune elaborarea Studiului de Fezabilitate, a Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC) și obținerea Autorizației de Construire.

Proiectul „Orbital București” prevede realizarea a 19 drumuri noi radiale, Foto: Facebook

Drumul Radial 4 - Nord Expres DR4 are o lungime de 11,5 km, iar caracteristicile principale solicitate pentru proiectarea acestui nou drum sunt:

- 4 benzi de circulație (câte 2 benzi pe sens)

- două zone de acostament

- 4 zone de siguranță cu parapeți

- Zonă mediană de 8m lățime, pentru o dezvoltare ulterioară

- Piste de biciclete

- Trotuar pietonal

- Transport public

- Iluminat public

Proiectantul este Asocierea EXPLAN SRL (Leader) - GEOLOGIC SITE SRL - DP CONSULT S.A., cu o valoare a contractului de 13.800.387 lei, fără TVA, iar sursa de finanțare a proiectelor este prevăzută din fonduri externe nerambursabile. Termenul contractual pentru proiectarea acestui drum radial este de 12 luni.

Stadiul drumurilor radiale este următorul:

În proiectare:

*Drum Radial 1 - Vest Expres (Domnești/Ciorogârla - A0 - DNCB - Bd. Timișoara)

*Drum Radial 9 - Sud Expres (Berceni/Vidra - A0 - DNCB - Bd. Metalurgiei)

*Drum Radial 4 - Nord Expres (Bulevardul Poligrafiei - Șoseaua Sisești - DNCB - A0 Mogoșoaia - DJ Buftea-Corbeanca)

În pregătire documentații în vederea lansării procedurii de achiziție pentru proiectare:

*Drum Radial 3 - Giulești Expres (Calea Giuleşti - oraș Chitila - Săbăreni)

*Drum Radial 5 - Pipera Expres (Tunari - Otopeni - DNCB)

*Drum Radial 6+7 - Afumați Est Expres (Voluntari - Dobroesti - Pantelimon - Găneasa - Afumați)

*Drum Radial 8 - Splai Expres (Splaiul Unirii - DNCB - A0) Nod Rutier Ștefăneștii de Jos

În procedură de licitație:

*Drum Radial 10 - Măgurele Expres (A0 - oraș Măgurele - Parc Industrial Măgurele - DNCB - Prelungirea Ferentari): ofertele depuse se află în curs de evaluare, urmează semnarea contractului

*Drum Radial 2 - Autostrada A1: l-am transformat în proiectul de extindere a Autostrăzii A1 la 3 benzi până la Pitești: ofertele depuse nu au fost eligibile, astfel că se va relua procedura de licitație

Secretarul de stat precizează că Proiectul „Orbital București” prevede realizarea unor drumuri noi cu scopul de a lega artere importante ale Municipiului București și Centura Capitalei cu Autostrada Bucureștiului A0, intersectând 30 localități din zona metropolitană, iar implementarea acestuia este asigurată de Consiliul Județean Ilfov și PMB, prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București ADIZMB, în baza unui protocol de colaborare încheiat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere CNAIR și cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii MTI.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Rămas fără un picior, tatăl lui Meghan imploră disperat: ”Nu vreau să mor ca un străin”. Va fi impresionată Ducesa?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat