O nouă fabrică se va construi în România în urma unei investiții de 65 de milioane de euro

0
Publicat:

O nouă fabrică se va construi în România în urma unei investiții de 65 de milioane de euro, a anunțat luni BSOG Energy, preciznd că a încheiat deja un acord cu Unigrains Trading pentru furnizarea materiei prime.

Foto BSOG Energy

BSOG Energy, o companie de energie deținută de Black Sea Oil & Gas specializată în dezvoltarea proiectelor de producere a biometanului în România şi Unigrains Trading, o companie care administrează cca. 3.300 de hectare de teren agricol cerealier în județul Constanța și unul dintre principalii producători de semințe din sudul României, anunță semnarea unui acord de cooperare pentru o unitate de producție combinată de biometan şi îngrășăminte organice. Proiectul va produce 57 MW de biometan și peste 250.000 de tone de îngrășăminte organice pe an.

Potrivit acordului de cooperare, Unigrains va furniza materia primă de deşeuri neprelucrate pentru unitatea de producție și va deține și gestiona drepturile asupra îngrășămintelor rezultate pe piețele angro și en-detail.

BSOG Energy va fi responsabilă pentru construirea, deținerea și operarea proiectului și va gestiona producția de biometan.

Investiția totală este estimată să depășească 65 de milioane de euro, în timp ce execuția proiectului va dura aproximativ 2 ani.

„Acest proiect incitant reprezintă cel de-l doilea proiect de productie de biometan a BSOG Energy în România. Cooperarea cu Unigrains va aduce BSOG Energy încă 57 MW de producție de biometan. Având în vedere eliminarea deșeurilor organice din mediu și, în același timp, producerea de gaze verzi ca înlocuitor al gazelor naturale şi a îngrășămintelelor organice ca înlocuitor al îngrășămintelor chimice, credem în potențialul acestui proiect de a contribui semnificativ la sustenabilitatea energetică a României.

Realizarea acestui proiect necesită un cadru de reglementare care să-l susțină și așteptăm cu nerăbdare să lucrăm împreună cu autoritățile relevante către obiectivul comun de realizare a unor dezvoltări la scară largă a biometanului în țară.

Acționarii Black Sea Oil & Gas, firma globală de investiții Carlyle și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, susțin pe deplin acest nou parteneriat”, a afirmat Mark Beacom, Managing Director, BSOG Energy.

„Încă din anul 2018, recunoscând constrângerile reglementărilor europene și ale provocărilor climatice, am adoptat un sistem de agricultură hibrid-chimic și organic pentru fertilizare și tratamente în ferma noastră, cu care am obținut rezultate extraordinare. Ne-am transformat solurile în organisme vii, permițând producției agricole să funcționeze în simbioză cu natura.

Propunerea BSOG Energy marchează vârful strategiei noastre agricole. În parteneriat cu BSOG Energy, așteptăm cu interes să oferim o alternativă durabilă, integrând produsele noastre cu tehnologia tradițională, pentru a produce îngrășăminte organice de înaltă calitate și, în cele din urmă, alimente curate”, a declarat Theodor Ichim, Administrator Unigrains Trading şi Preşedinte al Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR), precizând că Unigrains se angajează, de asemenea, să crească nivelul de conştientizare în rândul fermierilor români despre această inițiativă inovatoare prin intermediul asociației profesionale FAPPR.

Experți din România și din străinătate dezvoltă formule organice avansate derivate din digestia deșeurilor organice, asigurându-se că acestea conțin nutrienți esențiali pentru dezvoltarea plantelor. În plus, ne propunem să îmbunătățim produsele noastre cu culturi organice.

„Parteneriatul cu BSOG Energy, pionierul biometanului in Romania, reprezintă o bază solidă pentru reuşita proiectului nostru comun. Consider acest proiect o adevărată salubrizare a agriculturii României, în sensul eliminării eficiente a deşeurilor agricole, acţionând totodată ca o forță motrice pentru creșterea economiei circulare”, a adăugat el.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani