Noua lege a insolvenței caută vinovați de serviciu în economie. Analist: E doar o vânătoare de vrăjitoare

Dincolo de intențiile Guvernului de a regla mecanismele economiei, în sensul reducerii riscurilor comerciale, eliminării firmelor ,,zoombie’’ și mai ales a scăderii evaziunii fiscale, noile prevederi ale legii insolvenței, vin să complice și mai mult administrarea companiilor cu probleme.

Procedura de insolvență este, în esență, o metodă prin care economia se curăță de firmele cu probleme, o procedură juridică esențială pentru o economie sănătoasă.

Și asta mai ales în condițiile în care un procent semnificativ de societăți comerciale ”mor” în câțiva ani de la înființare, din cauza lipsei capitalul, a blocajului financiar și, mai ales, a lipsei de know-how economic.

„În loc să fie privită ca o procedură absolut normală în economie, așa cum se întâmplă în economiile dezvoltate, unde insolvența sau falimentul nu sunt privite ca un eșec iremediabil, un motiv de oprobiu public, la noi insolvența este transformată în sperietoare publică ori de câte ori politicienii au nevoie să acopere neputința instituțiilor statului în recuperarea datoriilor uriașe și pedepsirea vinovaților”, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.

Noua lege a insolvenței, așa cum este definită în draftul prezentat public de către Ministerul Justiției, vine să îi transforme pe cei care, din varii motive, eșuează în afaceri, în vinovații de serviciu pentru tot ce se întâmplă negativ în România.

Dovadă faptul că, în ultimele luni, o mulțime de lideri politici, prea puțini cunoscători ai fenomenului, au lansat în spațiul public afirmații alarmiste despre „abuzul de insolvență” și „miliardele pierdute” din cauza acesteia.

Ce își dorește Guvernul cu noua lege

Noua lege își propune, în esență, să instituie un fel de filtru de „bună-credință” al judecătorului la deschiderea procedurii. În plus, interzice accesul la procedura de insolvență pentru „recidiviști”, emite termene mai scurte pentru perioada de insolvență, o procedură accelerată de tragere la răspundere și interzice înființarea de firme de către asociați/administratori aflați în insolvență.

Potrivit analiștilor de la Frames, multe dintre aceste măsuri există deja în legislația actuală și nu de ieri de azi. Legea 85/2014, Legea societăților nr. 31/1990 și Codul penal sancționează intrarea cu rea-credință în insolvență; frauda împotriva creditorilor; bancruta frauduloasă sau simplă; fraudele comise de administratori în dauna creditorilor (art.239,240,241 și 242 din Codul penal, art.169 din legea 85/2014.

„Nu cadrul legal este problema, ci lipsa aplicării lui. În majoritatea cazurilor de faliment, de exemplu, practicianul în insolvență, mai rar creditorii, solicită atragerea răspunderii.

Conform unei decizii ICCJ, acolo unde fiscul este creditor, sentința definitivă se predă fiscului pentru executare. Cu privire la infracțiunile contra patrimoniului aplicabile insolvenței, practicianul se ferește de obicei să formuleze plângeri întrucât practica a arătat că cercetarea penală durează excesiv de mult, pe de o parte, iar pe de altă parte obligația plângerii ar aparține mai mult creditorilor (părții vătămate)”, afirmă specialiștii.

„Firmele inactive fiscal blochează economia”

O altă idee lansată în spațiul public de către politicieni este că firmele inactive fiscal „blochează corecta funcționare a economiei”.

Potrivit experților, afirmația este doar în parte adevărată. „În fapt, o firmă declarata inactivă la Registrul Comerțului nu produce bunuri, servicii și nici nu interacționează cu piața. Singurul loc unde poate crea „distorsiuni” este în statistici, dacă acestea nu sunt corect filtrate”, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.

Potrivit analizei Frames, inactivitatea fiscală este, în esență, o sancțiune aplicată contribuabilului de către ANAF în anumite cazuri (nu își îndeplinește obligațiile declarative prevăzute de lege, evită controalele organului fiscal, ANAF constată că firma nu funcționează la domiciliul fiscal declarat, are sediul social/ mandatul administratorului expirat etc....). Registrul acestor firme este ținut tot de ANAF.

Ca urmare a „anulării codului de TVA” și a celorlalte sancțiuni (amenzi, nededucerea cheltuielilor și a tva-ului etc.), orice firmă serioasă fie depune imediat eforturi să fie reactivată fie dispare de pe piață ca urmare a concurenței.

Instrumentul legal există și pentru aceste situații, în legea 31, art.237 care abordează și dizolvarea din oficiu sau la cererea oricărei persoane interesate și radierea din oficiu, în anumite situații.

„Miliarde pierdute din cauza insolvenței” – inversarea cauzei cu efectul

Analiza Frames subliniază faptul că, în ultima vreme, pe scena politică se vehiculează tot mai mult ideea că insolvența este folosită „pentru a evita plata datoriilor, nu pentru a salva afacerea”.

„Este o dovadă a lipsei de know-how, de cunoștințe în domeniu a celor care susțin astfel de afirmații.

Definiția legală a insolvenței (Legea 85/2014, art. 5 pct. 29) este imposibilitatea debitorului de a plăti datoriile certe, lichide și exigibile cu sumele de bani disponibile. Cu alte cuvinte, la data intrării în insolvență, societatea deja a intrat în incapacitate de plată iar intrarea în insolvență este o obligație legală și are tocmai scopul de a găsi soluții de plată, fie prin reorganizare, fie prin lichidare”, arată analiza Frames.

Chiar dacă ar exista situații în care un mare datornic la stat (și nu au fost prezentate exemple) ar reuși deschiderea insolvenței deși ar putea plăti datoriile la stat, această situație de fapt ar trebui cunoscută de ANAF care ar fi trebui să reacționeze prompt, fie pe cale civilă în cadrul procedurii de insolvență fie chiar prin sesizarea procurorilor.

Vânătoare de vrăjitoare

Datele financiare oficiale, prezentate de ANAF, arată că nu cei din mediul privat sunt principalii vinovați pentru blocajele din economie, pentru marile restanțe la bugetul de stat.

Printre firmele în insolvență cu cele mai mari datorii la buget se numără societăți cu capital integral sau majoritar de stat. Cazuri documentate arată că aceste companii rămân în insolvență ani la rând, cu pasiv uriaș, fără ca statul să aplice aceleași „măsuri ferme” cu care amenință mediul privat.

„Dincolo de măsurile salutare anunțate de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în scopul eficientizării activității ANAF, este nevoie de mai multă atenție la firmele de stat care se folosesc de acest mecanism al insolvenței. Iar în prim-plan se află aceste mari companii care profită de statutul lor, de influența pe care o au în zona decizională, neplătindu-și obligațiile și distorsionând semnificativ mediul de business”, afirmă Negrescu.

Potrivit analiștilor, dacă va fi aprobat în forma propusă în dezbatere de Ministerul Justiției, proiectul riscă să genereze mai multe probleme în economie decât să ofere un instrument eficace în gestionarea firmelor cu probleme.

Mai mult chiar, proiectul amână aplicarea reală a legii prin introducerea unor filtre suplimentare care blochează accesul la protecția legală a firmelor oneste aflate în dificultate.

„Insolvența nu este principala cauză a problemelor României, ci un mecanism legal necesar pentru a gestiona dificultățile financiare în mod ordonat. A o transforma în țap ispășitor pentru toate problemele economiei, de la comportamentul incorect în business la problemele de colectare ale ANAF reprezintă o soluție ineficientă.

În loc să ne focusăm pe reducerea evaziunii prin mecanismele clare, prevăzute de lege, transformăm ideea de insolvență într-o adevărată vânătoare de vrăjitoare, iar efectele vor fi pe măsură”, a mai declarat Negrescu.