Noi reguli pentru cei care vor să-și instaleze fotovoltaice

0
Publicat:

Un proiect de act normativ aflat pe circuitul de avizare în Parlament propune introducerea unor noi reguli privind accesul la reţea pentru energia electrică produsă din surse regenerabile, inclousiv panouri fotovoltaice.

Cei care instalează panouri fotovoltaice vor fi obligați să respecte noi reguli. Foto arhivă

Proiectul de lege pentru completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 introduce un singur nou articol, care se referă la măsuri de securitate cibernetică.

Reguli de securitate cibemetică pentru accesul la reţea pentru energia electrică produsă din surse regenerabile şi în cogenerare de înaltă eficienţă Directoratul Naţional de Securitate Cibemetică, în virtutea calităţii sale de autoritate competentă la nivel naţional pentru spaţiul cibemetic naţional civil, precum şi pentru gestionarea riscurilor şi a incidentelor de securitate cibemetică confom dispoziţiilor Ordonanţei de ugenţă a Guvemului nr. 104/2021 privind înfiinţarea Directoratului Naţional de Securitate Cibemetică, stabileşte reguli tehnice de securitate cibemetică prin ordin al Directorului Directoratului Naţional de Securitate Cibemetică pentru accesul garantat la reţelele electrice şi dispecerizarea prioritară a energiei electrice produse din surse regenerabile de energie şi în cogenerare de înaltă eficienţă, cât şi pentm accesul prioritar la reţelele electrice şi dispecerizarea prioritară a energiei electrice produse din surse regenerabile de energie şi în cogenerare de înaltă eficienţă în centrale cu puteri instalate mai mici sau egale cu 1 MW, în măsura în care nu este afectat rivelul de siguranţă a SEN”, se arată în documentul citat.

În sprijinul avizării propunerii, inițiatorii au invocat faptul că riscurile de securitate cibernetică din sectorul energetic pot afecta în mod negativ confidenţialitatea infomaţiilor prelucrate în construcţia şi exploatarea instalaţiilor de energie din surse regenerabile şi pot afecta capacitatea operatorului de a păstra controlul operaţional al instalaţiei.

„Instalaţiile de energie din surse regenerabile se confruntă cu un set larg de riscuri potenţiale de securitate cibemetică legate de lanţul de aprovizionare, cum ar fi indisponibilitatea comunicaţiilor (TIC), a produselor, serviciilor sau proceselor din lanţul de aprovizionare sau atacuri cibemetice iniţiate de actori din lanţul de aprovizionare, inclusiv de către state rău intenţionate. Acest aspect a fost dezbătut şi la nivelul Uniunii Europene, rezultând atât recomandări ale acesteia adresate diferitelor persoane interesate, cât şi, cel mai recent, The Net Zero lndustry Act care prevede că o anumită parte a licitaţiilor pentm anumite tehnologii de energie din surse regenerabile trebuie să includă: i) criterii de precalificare privind conduita comercială responsabilă, securitatea cibemetică şi securitatea datelor, precum şi capacitatea de a livra proiectele integral şi la timp; şi ii) criterii de precalificare sau de atribuire pentru a evalua contribuţia licitaţiei la durabilitate şi rezilienţă”, susțin inițiatorii.

Din perspectiva securităţii cibemetice, proiectul asigură un nivel ridicat de securitate cibemetică şi securitate a datelor în instalaţiile de producere a energiei, fapt care este esenţial pentru menţinerea securităţii aprovizionării cu energie şi a infrastructurii energetice critice.

DNSC va stabili regulile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească prosumatorii

Măsurile menţionate trebuie să vizeze gestionarea riscurilor, securitatea lanţului de aprovizionare şi politicile de gestionare a vulnerabilităţilor.

Minimizarea riscurilor legate de potenţiala influenţă a unor actori ostili asupra sistemului energetic naţional al României contribuie la asigurarea independenţei energetice a României şi a rezilienţei sistemului energetic naţional, drept pentru care prezentele reglementări, asigurând baza legală pentru introducerea viitoarelor reguli minimale de securitate cibernetică pentru sistemele şi dispozitivele din domeniul energiei din surse regenerabile, intervin asupra cadrului normativ existent în sensul:

• asigurării integrării resurselor de energie distribuită cu protejarea stabilităţii şi siguranţei reţelei electrice şi a sistemului energetic naţional.

• prevenirii accesului neautorizat la date şi a controlului de la distanţă a infrastructurilor energetice ce pot fi dobândite prin exploatarea unor vulnerabilităţi de securitate cibernetică ale dispozitivelor inteligente care îndeplinesc roluri precLim cele de senzori, echipamente de management al informaţiilor, comunicaţii sau control în cadrul sistemelor electronice dedicate gestionării generării, stocării şi tranzacţionării automatizate de energie electrică din surse regenerabile.

Potrivit proiectului, Directoratul Naţional de Securitate Cibemetică (DNSC) va stabili reguli tehnice de securitate cibemetică pentru accesul garantat la reţelele electrice şi dispecerizarea prioritară a energiei electrice produse din surse regenerabile.

Mai multe pentru tine:
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie