Noi reguli mai relaxate privind datoria publică şi deficitul bugetar din UE

0
Publicat:

Statele membre UE au adoptat luni, definitiv, noi reguli care reglementează nivelul datoriei publice pe care o ţară UE o poate acumula şi mărimea deficitului bugetar permis, a anunţat preşedinţia belgiană, transmite DPA.

Statele au adoptat noi reguli mai relaxate privind datoria publică şi deficitul bugetar din UE

"Noua legislaţie va îmbunătăţi în mod semnificativ cadrul existent şi va oferi reguli eficiente şi aplicabile pentru toate ţările membre. Ele vor asigura finanţe publice garantate şi sustenabile, vor creşte accentul pe reforme structurale şi investiţii pentru a stimula creşterea şi crearea de locuri de muncă în UE", a declarat ministrul belgian al Finanţelor, Vincent Van Peteghem.

Adoptarea luni de către statele membre era ultimul pas necesar pentru ca noile norme fiscale să intre în vigoare, după votul de săptămâna trecută din Parlamentul European.

Noile reguli menţin limitele privind datoria şi deficitul public prevăzute în tratate, la 60%, respectiv 3% din PIB, dar oferă mai mult spaţiu de manevră ţărilor pentru a-şi negocia traseele de ajustare cu Comisia Europeană în planuri pe patru ani, care pot fi extinse la şapte dacă adoptă reforme şi investiţii.

De asemenea, sunt prevăzute ţinte comune de reducere pentru a se asigura că ajustările nu sunt amânate. Ţările care depăşesc limita datoriei trebuie să îşi reducă datoria publică cu un punct procentual în fiecare an atunci când aceasta depăşeşte 90% din PIB şi cu jumătate de punct dacă nu atinge acel nivel. Statele cu un deficit de 3% vor trebui să-l corecteze în continuare până la 1,5% pentru a avea o rezervă la care să poate recurge în vremuri de criză.

Comisia Europeană va monitoriza dacă ţările respectă calea de ajustare şi poate depune o plângere dacă nu este cazul.

Reforma reduce cuantumul sancţiunilor, care va fi de 0,05% din PIB o dată la şase luni dacă nu acţionează pentru a-şi corecta abaterile, dar prevede o aplicare mai automată a acestora pentru a evita repetarea situaţiei din cadrul actual, ale căror amenzi sunt atât de mari încât, practic, nu au fost folosite. 

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume