Premierul Ciolacu a declarat că datoria publică a scăzut cu un punct procentual

0
Publicat:

Primul-ministru Marcel Ciolacu a declarat că datoria publică, ajunsă acum la aproape 51%, a scăzut cu un punct procentual, iar până la finele anului ar putea să scadă cu încă un punct, scrie Agerpres.

Marcel Ciolacu FOTO: Arhivă
Marcel Ciolacu FOTO: Arhivă

„Am reuşit după 15 ani să semnăm contractele cu constructorii pentru primele două spitale regionale - cel de la Cluj şi cel de la Iaşi, iar peste maxim două săptămâni - cel de la Craiova. Am reuşit totuşi un echilibru macroeconomic. Toate aceste lucruri s-au realizat printr-o stabilitate politică, într-un context foarte încărcat, venind - şi aici sper să nu supăr pe nimeni - după anumite coaliţii şi anumite decizii dezastruoase pentru România; după împrumuturi de 200 de miliarde, pe care acum trebuie să le rostogolim şi să le plătim. Aveam o datorie publică de 37%. Am ajuns la aproape 51%. Am scăzut un punct procentual şi sperăm, până la sfârşitul anului, să mai scădem un punct procentual din datoria publică. Toate aceste lucruri au avut efecte imediate”, a afirmat Ciolacu, la Antena 3.

Ciolacu a menţionat că reforma administraţiei necesită cel puţin un an şi că, în acest sens, este nevoie de stabilitate la nivelul Guvernului. Acesta a adăugat că nu este bună schimbarea miniştrilor o dată la şase luni şi a apreciat că ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, deşi mai face „greşeli”, nu este rău intenţionat.

„Eu sper că, până la urmă, şi reforma administrativă va fi dusă până la capăt. Se va aşeza, în sfârşit, pe alte baze sistemul public. E o reformă aşteptată de 30 de ani. Nu poate să o facă Ciolacu în şase luni. Am creat cadrul legal, am început minister cu minister. O să începem agenţie cu agenţie, companie cu companie. E un lucru de durată - măcar un an de zile. De asta vorbesc de o stabilitate de cel puţin patru ani de zile pentru România. Nu se mai poate să schimbăm premieri anual. Nu poţi să ai performanţă. Uitaţi ce a însemnat, măcar doi ani de zile, să avem un ministru la Transporturi. S-au deblocat toate. Nu poţi să schimbi din şase în şase luni ministrul Transporturilor, ministrul Finanţelor. Mai face şi domnul Boloş greşeli, cu pistoale, cu toate trăsnăile. Sunt omeneşti... sau aşa consider eu. Dar nu sunt greşeli de fond. Nu e un om rău intenţionat”, a precizat Ciolacu.

Primul-ministru a acuzat de „amatorism” guvernele anterioare care au decis achiziţionarea vaccinurilor anti-COVID-19, în condiţiile în care a fost aprobată o cantitate mult prea mare de doze.

„Oamenii sunt nişte amatori. Cum să cumperi vaccinuri pe care nu le-am fi folosit niciodată, decât dacă ne vaccinam fiecare de zece ori. E ceva ilogic. Undeva e o suspiciune”, a spus acesta.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite