Noi reguli la cumpărarea apartamentelor. Ce amenzi riscă dezvoltatorii imobiliari

0
Publicat:

Noi reguli la cumpărarea apartamentelor sunt stipulate într-un nou proiect de act normativ, care prevede printre altele și sancțiuni pentru dezvoltatorii imobiliari care nu își îndeplinesc obligațiile.

Noi reguli la cumpărarea apartamentelor sunt stipulate într-un nou proiect de act normativ

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligaţi să-i informeze pe potenţialii cumpărători cu privire la dotările, finisajele şi echipamentele care fac parte din livrarea standard a locuinţelor noi, precum şi la eventualele îmbunătăţiri disponibile la cererea cumpărătorului, prevede un proiect de hotărâre aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT).

În caz contrar, dezvoltatorii imobiliari pot primi amenzi de la 10.000 la 50.000 lei, potrivit proiectului de act normativ privind obligaţiile dezvoltatorilor imobiliari în relaţia cu persoanele fizice în calitate de consumatori. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se realizează de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Iniţiatorul hotărârii precizează că se are în vedere reglementarea obligaţiilor operatorilor economici din sectorul dezvoltatorilor imobiliari cu privire la informarea persoanelor fizice în calitate de consumatori, anterior semnării promisiunilor bilaterale de vânzare-cumpărare, referitoare la toate caracteristicile esenţiale ale unităţilor locative noi.

„Pentru prevenirea şi limitarea prejudicierii consumatorilor, operatorii economici din sectorul dezvoltatorilor imobiliari pot pune în vânzare unităţi locative noi, cu obligaţia de a asigura informarea persoanelor fizice în calitate de consumatori, în mod complet, corect şi precis cu privire la elementele referitoare la toate dotările şi materialele utilizate pentru edificarea construcţiilor ce fac obiectul contractelor, astfel încât consumatorii să ia decizia de tranzacţionare în cunoştinţă de cauză", prevede proiectul de hotărâre.

Dezvoltatorii imobiliar sunt obligaţi să întocmească o fişă de informare ce face parte integrantă din contractul de rezervare/antecontractul de vânzare-cumpărare/ contractul de vânzare-cumpărare, respectiv primul document juridic semnat de către ambele părţi.

Fișă de informare cu dotările, finisajele și echipamentele

Fişa de informare va conţine: lista dotărilor, finisajelor şi echipamentelor care fac parte din livrarea standard a unităţii locative, precum şi eventualele opţiuni suplimentare sau îmbunătăţiri disponibile la cererea cumpărătorului, cum ar fi numărul şi tipul prizelor şi întrerupătoarelor, tipul tâmplăriei, obiectele sanitare montate, tipul pardoselilor şi al faianţei, aparatele de încălzire / răcire, sistemul de ventilaţie, corpurile de iluminat montate; specificaţiile principale ale materialelor utilizate la structura de rezistenţă, instalaţii, tâmplărie, finisaje interioare şi exterioare; denumirea furnizorilor şi a producătorilor principali ai materialelor, echipamentelor şi produselor de construcţii utilizate; trimiterea la documentaţia tehnică care a stat la baza autorizaţiei de construire, emisă conform Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

Înainte de semnarea contractului de rezervare/antecontractului de vânzare-cumpărare/contractului de vânzare-cumpărare, respectiv primul document juridic semnat de către ambele părţi, operatorul economic trebuie să se asigure de faptul că persoana care cumpără primeşte şi acceptă toate informaţiile menţionate.

Autorităţile motivează demersul legislativ prin necesitatea transparenţei în relaţia contractuală dintre dezvoltator şi consumator, prevenirii practicilor comerciale incorecte, creşterii gradului de încredere a consumatorilor în piaţa imobiliară şi a reducerii numărului de litigii şi reclamaţii privind calitatea construcţiilor şi garanţiile aferente.

Prin adoptarea actului normativ se urmăreşte instituirea unei obligaţii legale clare pentru operatorii economici - dezvoltatori imobiliari - de a informa consumatorii, anterior semnării promisiunilor bilaterale de vânzare-cumpărare, cu privire la toate caracteristicile esenţiale ale unităţilor locative oferite, astfel încât decizia de achiziţie să se bazeze pe informaţii reale şi verificabile.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră