Noi creșteri de taxe și impozite, inclusiv pe imobile, dar și măriri de salarii, negociate în Coaliție

0
Publicat:

Guvernul negociază zilele acestea o serie de creșteri de taxe și impozite, inclusiv o taxă pe imobilele scumpe, dar și o mărire de salarii, urmând să discute măsurile cu Comisia Europeană.

Guvernul ia în calcul o serie de creșteri de taxe și impozite

Guvernul discută în prezent cu Comisia Europeană (CE) măsuri și obiective de politică fiscală necesare pentru a asigura CE că România, în contextul în care ar urma să depășească ținta de deficit bugetar de 4,4%, stabilită pentru anul acesta prin procedura de deficit excesiv, rămâne angajată serios în scopul reducerii deficitului și, în consecință, Comisia nu ar trebui să taie din fondurile europene destinate României din PNRR sau din bugetul multianual, potrivit informațiilor Profit.ro. În cadrul acestor discuții sunt abordate teme precum creșteri de taxe, impozite și contribuții prevăzute în analiza pe care Banca Mondială (BM) a furnizat-o Ministerului Finanțelor ca parte din PNRR, "Raport privind sistemul fiscal din România, inclusiv analiza comparativă și recomandări pentru reforma cadrului fiscal".

Unele creșteri de taxe și impozite sunt complet noi, cum ar fi introducerea unui impozit de 1% pentru clădiri rezidențiale care cumulat depășesc valoarea de 500.000 de euro, altele sunt idei mai vechi cum ar fi impozite mărite pentru jocuri de noroc și tutun, potrivit unui document obținut de G4Media, care precizează că nu este vorba de un acord final la nivelul Guvernului, ci doar „un scenariu” de lucru, care cuprinde următoarele măsuri:

  • Introducerea unui impozit de 1% pentru clădirile rezidențiale care cumulat depasesc 500 de mii de euro. Un proprietar care deține mai multe imobile sau terenuri a căror valoare trece de acest prag ar urma să plătească minimum 5000 de euro anual la stat.
  • Ajustare fiscală în cazul micro întreprinderilor care plătesc în prezent 1% pe cifra de afaceri în cazul în care această cifră nu depășește 500 de mii de euro. Se propune o ajustare fiscală în cazul micro-întreprinderilor care au nivel de profitabilitate de peste 30%. Impozitul în acest caz crește spre 2%. (potrivit unor surse guvernamentale, pentru circa 15 miliarde de euro profit raportat e micro se plătesc  în prezent doar 1% impozit)
  • Impozit pe dividende crescut de la 8% la 10%. (în discuție procentul)
  • Impozit de 1 la sută pentru companiile a căror cifra de afaceri depășește 100 de milioane de euro. (Nu are susținere în Guvern)
  • Majorarea salariilor minime de la 3.000 de lei la 3.300 de lei în prima etapă și la 3750 în a doua, respectiv în constructii de la 4.000 la 4.500
  • Supraimpozitarea veniturilor care depășesc salariul Presedinelui României.
  • TVA unic de 19%, eventual crescut la 21 sau 22%. În prezent există cote reduse de TVA pentru anumite bucuri și servicii, cum ar fi TVA de 9% la alimentele de bază. Asta ar însemna anularea cotelor diferentiate de TVA la Horeca, pâine, carne, lapte, cărți, activitati culturale, etc. Premierul Ciolacu s-a pronunțat recent împotriva creșterii TVA.
  • Menținerea a doar două tipuri de TVA (19% și 9%, inclusiv la HORECA)
  • Vor fi supraimozitate sumele de transfer în cazul companiilor care își scot profitul din țară.
  • Vor fi desființate 200 de mii de posturi neocupate din administrație.
  • Introducere contribuției de asigurări de sănătate (CASS) si la salariile din Agricultura – Cultivare /Procesare / Producție si din Construcții
  • Impozit mărit cu 10% la licența pentru jocuri de noroc, aparate tip “păcănele”, tutun rece – țigări electronice, băuturi de lux, cognac, rom, whiskey, champagne, alimente de lux – fois gras, icre negre, etc
  • Creșterea de la 1% la 10% a impozitului pe câștigurile de la Bursă.
Mai multe pentru tine:
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători