MIPE simplifică procesul prin care se vor aloca fondurile europene. Ce modificări anunță

0
Publicat:

Guvernul a adoptat, miercuri, un act normativ care prevede măsuri de simplificare și debirocratizare a accesării celor 46 miliarde de euro de care va beneficia România prin Politica de Coeziune 2021-2027.

Accesarea fondurilor europene va fi digitalizată și debirocratizată, Foto: Shutterstock

Potrivit datelor transmise de Ministerul investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), prin adoptarea actului normativ sunt instituite măsuri pentru integrarea lecțiilor învățate din perioada anterioară de programare 2014-2020, precum măsuri noi în vederea simplificării, reducerii sarcinii administrative, dar și consolidarea capacității autorităților de management de implementare și gestiune a programelor în perioada 2021-2027 în vederea unei absorbții ridicate a fondurilor europene alocate României.

Astfel, se asigură accesul „facil, transparent, nediscriminatoriu, competitiv și simplificat la fondurile europene.”, precizează MIPE

„Simplificarea accesării fondurilor europene a fost pentru mine de la bun început un obiectiv de mandat, am promis predictibilitate pentru beneficiari, celeritate în activitatea de evaluare a proiectelor și o monitorizare mai eficientă a acestora. Iar OUG-ul aprobat astăzi este răspunsul la aceste promisiuni, facem pași importanți pentru ca birocrația inutilă în accesarea fondurilor europene să fie istorie. Integrând experiența perioadei 2014 – 2020, am pus accent pe calitatea proiectelor și pe implementarea corespunzătoare a acestora, iar declarația unică pentru îndeplinirea criteriilor de eligibilitate, alături de mecanismele de interoperabilitate și dezvoltarea sistemului informatic MySMIS2021/SMIS2021+ vor reduce semnificativ povara birocratică pentru solicitanți. În plus, monitorizarea pe baza indicatorilor de etapă ne va aduce garanția unei bune implementări, astfel încât să ne asigurăm că banii europeni își ating scopul: acela de a contribui la dezvoltarea României prin proiecte de succes”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

Cum se simplifică accesarea fondurilor europene

Conform datelor MIPE, ordonanța de urgență adoptată, miercuri, prevede:

- asigurarea predictibilității calendarului de lansări la nivel de program pentru beneficiari, astfel încât să se prevină și eventuale suprapuneri de apeluri cu aceeași tematică în perioade similare de timp și publicarea în consultare publică a ghidului solicitantului;

- asigurarea resurselor necesare pentru evaluarea și selecția proiectelor;

- simplificarea modalității de evaluare a proiectelor prin introducerea declarației unice pe care solicitantul o va depune odată cu cererea de finanțare, urmând ca îndeplinirea tuturor criteriilor de eligibilitate să se realizeze în perioada de contractare, când solicitantul trebuie să facă dovada celor declarate prin declarația unică;

- evaluarea conformității administrative este complet digitalizată și se realizează automat prin sistemul informatic pe baza declarației unice generate de acesta. Digitalizarea acestei etape aduce avantaje legata de transparență, eficiență și trasabilitate, în scopul garantării corectitudinii informațiilor;

- evaluarea tehnico-financiară va include un număr redus de criterii și subcriterii, astfel încât acestea să permită selecția mai rapidă, parțial digitalizată și automatizată prin interoperabilitatea diferitelor sisteme informatice care asigură furnizarea de informații despre situația juridică și financiară a potențialilor beneficiari;

- stabilirea unui prag de excelență, care permite unui proiect să fie selectat în mod automat pentru aprobare și contractare;

- eficientizarea și accelerarea procesului de implementare a proiectelor, inclusiv prin îmbunătățirea funcționalităților MySMIS2021/SMIS2021+ prin automatizarea anumitor acțiuni în diversele etape din ciclul de viață al programului/proiectelor;

- introducerea mecanismului specific de monitorizare bazat pe indicatori de etapă, definiți ca repere cantitative sau calitative față de care este apreciat progresul implementării unui proiect;

- consolidarea funcției de monitorizare a proiectelor la nivelul autorității de management/organismului intermediar după caz, elaborarea unui plan de monitorizare, parte a contractului de finanțare, care stabilește o serie de indicatori de etapă pe baza cărora se monitorizează și se evaluează progresul implementării proiectului;

- crearea unui cadru de performanță care să asigure o responsabilizare a părților semnatare a proiectelor, astfel încât, în cazul nerespectării repetate a indicatorilor de etapă și a planului de măsuri de recuperare a întârzierilor, să se permită rețineri din sumele alocate prin proiect și care să poată conduce la rezilierea contractelor.

Fondurile rămase disponibile după aplicarea reținerilor financiare rămase definitive se realocă, prin grija autorității de management, pentru proiectele aflate în rezervă sau pentru alte priorități sau către alte acțiuni în cadrul aceleiași priorități, cu respectarea prevederilor legale naționale și europene în vigoare”, precizează MIPE

- în cadrul procesului de monitorizare a proiectelor, beneficiarul elaborează, trimestrial, Rapoarte de progres, iar autoritatea de management/organismul intermediar elaborează Rapoartele de vizită la fața locului;

- stabilirea aspectelor de formă care nu presupun semnarea unui act adițional la contractul de finanțare (proiect) şi care se realizează prin notificare;

- obligativitatea elaborării Manualului Beneficiarului care să includă prevederi explicite, inclusiv etape, documente și orice informație necesară beneficiarului în relația cu autoritatea de management/organismul intermediar, inclusiv în ceea ce privește managementul financiar, monitorizare, verificarea, autorizarea și rambursarea cheltuielilor, atât pentru perioada de implementare, cât și pentru perioada de durabilitate;

- accelerarea implementării și valorificării măsurilor de interoperabilitate și colaborare între autorități pentru creșterea eficienței și simplificării activităților de verificare a condițiilor de eligibilitate, prin schimbul de informații între autorități, cu efecte pozitive în ceea ce privește reducerea sarcinii administrative a solicitanților de fonduri în etapa de evaluare, selecție și contractare a proiectelor.

Un sistem informatic nou pentru beneficiari

De asemenea, MIPE anunță că un aspect relevant cu privire la aprobarea actului normativ este că în această perioadă se finalizează dezvoltarea sistemului informatic MySMIS2021 / SMIS2021+ care stă la baza gestionării fondurilor externe nerambursabile, urmând ca acesta să se interoperabilizeze cu sistemele, bazele de date sau registrele administrate de către autoritățile și instituțiile publice prevăzute în anexa ordonanței de urgență adoptate astăzi.

În 2022, România a primit aprobarea Acordului de Parteneriat și a tuturor celor 16 programe aferente Politicii de Coeziune 2021-2027 – 8 programe naționale și 8 programe regionale, care aduc României 46 de miliarde de euro pentru investiții strategice în spitale mai sigure, rețele strategice de transport, modernizarea infrastructurii de apă și canalizare și sprijin pentru mediul de afaceri.

Calendarul estimativ al fondurilor europene, cu informații despre apelurile ce urmează a fi lansate în cursul acestui an prin fiecare dintre aceste programe este deja publicat pe site-ul MIPE și va fi actualizat în mod regulat.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie