Ministrul Finanţelor, despre noi taxe: Nu în perioada de criză. Este lecţia învăţată în 2008

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Cîţu susţine că nu vor exista taxe noi

Ministrul Finanţelor Florin Cîţu a declarat miercuri, într-un interviu pentru Hotnews, că Guvernul nu va introduce taxe în perioada de criză, aceasta fiind o lecţie învăţată în 2008.

„Nu introducem taxe în perioada de criză! Introducerea de taxe distorsionează sistemul şi produce probleme pe care nu le putem gestiona. La fel şi lichiditatea, avem nevoie de lichiditate, vom introduce lichiditate în sistem. Nimeni nu vorbeşte de taxe în acest moment, este lecţia învăţată în 2008”, a spus Cîţu, pentru Hotnews.

Ministrul a declarat că România va avea o creştere economică negativă, dar că ne putem reveni repede. „Pe creşterea economică nu sunt aşa pesimist ca alţii. Văd că sectorul privat se mişcă. Se reorientează. Sigur, o parte din el, că nu tot poate să facă asta. Economia s-ar putea să fie pe negativ anul acesta, dar nu cred în scenariile pesimiste care circulă. Cred că dacă ne păstrăm capacitatea actuală de producţie ne vom reveni foarte rapid. Cred că dacă oamenii sunt sănătoşi şi stau acasă acum, şi nu au nici grija ratelor, atunci pot reveni repede la muncă”, a precizat el.

Florin Cîţu a mai spus că deficitul va ajunge la 7% din produsul intern brut. „Vor fi două tipuri de deficit. Cel structural, al nostru. Şi cel făcut de aceste costuri criză. Nu pot să vă spun deficitul acum, dar ca ordin de mărime, pachetul [pentru combaterea efectelor crizei] este de la 3% din PIB. Dacă ştiţi ce deficit aveam înainte (bugetul pe 2020 a fost construit cu un deficit de 3,59% din PIB. Adică deficitul estimat este de -7% din PIB, n.r.) vă puteţi face o idee de cât va fi. Dar există şi partea de venituri... de aceea fac un apel la companii: noi ne facem treaba şi ne plătim la timp facturile şi dăm şi bonificaţii. Cei care pot plăti impozite ar trebui să le plătească, pentru că doar aşa putem face lucrurile să meargă şi am şi eu o presiune mai mică de finanţare din piaţă”, a menţionat Cîţu. 

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort