Ministerul Agriculturii va demara „Creditul fermierului”. În ce condiții se pot obține cei 50.000 euro

0
Publicat:

Ministerul Agriculturii a anunțat că va demara în acest an „Creditul fermierului”, schemă de ajutor de minimis prin care fermierii pot obține credite de maximum 50.000 de euro, în anumite condiții.

Fermierii pot obține 50.000 de euro, în anumite condiții. Foto arhivă

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a postat pe site-ul instituției, spre consultare publică, proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea schemei de ajutor de minimis „Creditul Fermierului”, o inițiativă menită să faciliteze accesul la finanțare pentru fermierii români care activează în sectorul producției agricole primare.

Obiectivul principal al schemei este acordarea unui sprijin financiar constând în subvenționarea parțială a dobânzii (partea echivalentă cu ROBOR la 3 luni) pentru creditele contractate de fermieri în vederea asigurării capitalului de lucru.

Cine sunt beneficiarii eligibili

Pot beneficia de acest sprijin întreprinderile care desfășoară activitate în domeniul producției agricole primare (coduri CAEN 011–015), inclusiv:

• societăți comerciale,

• asociații și societăți agricole,

• cooperative agricole,

• persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și familiale,

• asociații de fermieri.

Condiții de eligibilitate esențiale:

• Contractarea unui credit non-revolving pentru capital de lucru, în lei, de la o bancă înscrisă în Program;

• Fără proceduri de insolvență în derulare și fără incidente de plată majore în ultimele 6 luni;

• Fără credite restante (sau în categoriile acceptate A, B, C);

• Activitate economică autorizată în domeniul agricol, conform documentelor ONRC;

• Plafonul maxim al ajutorului: echivalentul în lei a 50.000 euro per întreprindere unică în decurs de 3 ani.

Dobânda: ROBOR 3M plus 1,95% pe an

Durata și bugetul programului: Schema este valabilă până la 31 decembrie 2025, iar plata ajutorului de minimis poate fi realizată până la 31 martie 2029. Bugetul total alocat este de 250 milioane lei, fiind estimată susținerea a aproximativ 1.500 de beneficiari.

Instituţiile de credite înscrise în Program acordă beneficiarilor, în conformitate cu normele proprii de creditare în vigoare, credite non-revolving pe o perioadă maximă de 36 de luni. Creditele non-revolving pot fi prelungite, anterior scadenţei iniţiale, o singură dată, cu maximum 24 de luni.

Pentru creditele acordate în cadrul programului nu se percepe comision de rambursare anticipată, indiferent de motivul sau sursa rambursării, iar contractul de credit va conţine clauze distincte din care să rezulte expres acest lucru.

Rata dobânzii aferentă creditelor este rata dobânzii formată din ROBOR la trei luni plus o marjă de maximum 1,95% pe an. Marja include şi nivelul total al comisioanelor percepute de către instituţia de credit în toate etapele creditării. Marja nu include taxele aferente operaţiunilor conexe activităţii de creditare, precum: taxe notariale, costurile legate de evaluare şi înregistrarea garanţiilor şi altele asemenea. Contractul de credit nu poate conţine clauze care să permită modificarea unilaterală a acestuia de către instituţia de credit şi modificarea marjei dobânzii de 1,95% pe an", se menţionează în document.

Rata dobânzii se suportă astfel: partea reprezentând ROBOR la trei luni, constituind ajutorul de minimis, de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu încadrarea în nivelul maxim aprobat prin acordul de finanţare, iar marja de maximum 1,95% pe an, de către beneficiarul creditului.

Instituţiile de credit sunt obligate să menţină condiţiile sus-menţionate pe întreaga durată de derulare a contractelor încheiate în condiţiile prezentei scheme, inclusiv pe perioada prelungirii acestora. În cazul în care creditele non-revolving se prelungesc cu maxim 24 de luni, pe perioada prelungirii nu se acordă ajutor de minimis, beneficiarul având obligaţia de a plăti integral dobânda", se menţionează în proiect.

Administratorul schemei de ajutor de minimis este fondul de garantare dedicat sectorului agricol pentru facilitarea accesului la finanţare al producătorilor agricoli, respectiv Fondul de Garantare a Creditului Rural SA - IFN, cu care MADR încheie o convenţie de lucru pentru derularea schemei.

Schema de ajutor de minimis devine operaţională după data semnării convenţiei de lucru cu MADR şi convenţiilor de implementare a schemei de ajutor de minimis cu instituţiile de credit, iar acordurile de finanţare vor fi emise până cel târziu la data de 31 decembrie 2025 (termenul de valabilitate al schemei), iar plăţile se efectuează până la data de 3 martie 2029.

„Prin lansarea acestui program ne propunem să oferim un sprijin concret fermierilor noștri, care se confruntă cu dificultăți de acces la capitalul necesar pentru desfășurarea activităților curente. Creditul Fermierului este un instrument de intervenție rapidă și eficientă, cu beneficii directe pentru producătorii agricoli români”, a declarat ministrul agriculturii, Florin Barbu.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi