Metroul din Cluj, spitalele si reîmpădurirea pierd finanțarea PNNR, avertizează Banca Mondială. Reacția lui Boloș

0
Publicat:

România ar putea pierde trei mari proiecte din PNRR, arată o analiză realizată de Bănca Mondială pentru Guvern.

România riscă să rateze trei mari proiecte din PNRR, Foto: Facebook Virgil Popescu

Este vorba despre metroul din Cluj, cele 27 de spitale și secții spitalicești noi, dar și campania de împădurire, informează G4Media.

Potrivit specialiştilor, riscul major de pierdere vine în urma diferitelor stadii de întârziere ale proiectelor (studii, lansarea licitațiilor, începerea lucrărilor).Toate aceste proiecte ar trebui să fie finalizate până la finalul anului 2026, când se încheie finanțarea din PNRR.

În ceea ce priveşte metroul din Cluj, autorii analizei arată că proiectul abia a trecut de faza contestațiilor. Conform acestora, contractul pentru proiectarea și execuția magistralei M1 la Cluj-Napoca poate fi semnat cu Asocierea Gulermak – Alstom după ce contestația depusă de Dogus, firma concurentă, a fost respinsă pe 7 aprilie. Contractul pentru Magistrala de 21 de kilometri și 19 stații are o durată de 96 de luni și are 300 de milioane de euro finanțare prin PNRR.

Totodată, ministrul Alexandru Rafila a reușit să treacă prin guvern abia în 22 februarie lista cu cele 27 de spitale și secții noi care ar fi trebuit construite cu bani din PNRR. Opoziția și experți din domeniu au acuzat întârzierea cu un an a acestei decizii.

Nu în ultimul rând, campania de împădurire și reîmpădurire a fost lansată abia în noiembrie 2022. Măsura de investiții din PNRR – Investiții în noi suprafețe ocupate de păduri inclusiv în păduri urbane și reîmpăduriri – are un buget de 730 milioane de euro și vizează realizarea a 56.000 hectare de noi păduri și suprafețe cu vegetație forestieră în zonele vulnerabile la schimbările climatice.

Banca Mondială avertizează în raportul citat că alte două mari proiecte din PNRR sunt cu ,,risc mare” de a fi ratate din aceleași motive. E vorba despre deschiderea de noi capacități de producție a energiei electrice din surse regenerabile (Componenta 6 din PNRR) și Mobilitate urbană sustenabilă (Componenta 10 din PNRR).

Reacţia ministrului Marcel Boloş

Într-o declaraţie pentru Ecopolitic, ministrul Investițiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a transmis: ,,Într-adevăr avem acest raport al Băncii Mondiale, făcut de către experți și evaluează riscul pe care l-am avea pentru implementarea proiectelor din PNRR. A fost discutat și este în curs discuția aceasta cu reprezentanții Comisiei Europene, să vedem câte se vor valida din acele sume. 6 miliarde de euro e un buget imens, nu știu cât se va valida și cât va rămâne în final, depinde de coordonatorii de reformă și de noi, cum vom duce discuțiile în negociere cu Comisia Europeană”.

Ministrul a precizat că toate proiectele de infrastructură de transport sunt cu risc.

,,Nu există proiecte de infrastructură care sunt pe termen lung fără risc, dar dacă nu ne asumăm aceste riscuri, asta înseamnă că pierdem tot bugetul României pentru proiecte de infrastructură? Ferească Dumnezeu, nu! Să vedem cât se validează cu reprezentanții Comisiei Europene, cu coordonatorii de reformă.”, a spus Boloș.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant