Metrorex va putea închiria din nou spații în scop comercial, la metrou

0
Publicat:

La mai bine de trei ani de când au fost desființate spațiile comerciale de la metrou, Metrorex va putea încheia din nou contracte de închiriere cu persoanele juridice interesate.

Spațiile comerciale din incinta metroului au fost desființate în primăvara anului 2021

Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere publică un proiect de act normativ prin care prevede organizarea transportului cu metroul, la nivel național, dat fiind că și orașul Cluj-Napoca are în plan dezvoltarea unui astfel mijloc de transport.

Potrivit documentului, spațiile de la metrou vor putea fi din nou date spre închiriere, dacă se respectă anumite condiții.

Concret, categoriile de bunuri imobile sau părți din acestea, proprietate publică a statului, concesionate ca infrastructură de metrou administratorului infrastructurii și care pot fi închiriate de acesta, cu acordul deținătorului infrastructurii de metrou, sunt:

a) terenurile ce se află în zona minimă de siguranță, sub care sunt construite elemente de infrastructură de metrou, fără afectarea infrastructurii de metrou.

b) suprafețele și/sau părți ale elementelor constructive ale infrastructurii de metrou, fără afectarea condițiilor de transport, evacuarea în caz de urgență, a circulației în condiții de siguranță a trenurilor de metrou, fără afectarea infrastructurii de metrou.

c) terenurile și spațiile netehnologice aferente infrastructurii de metrou, administrate de operatorul de transport cu metroul, care pot fi amenajate în scopul realizării de activități cultural-sportive, situate în stațiile de metrou, în depouri și remize sau la suprateranul acestora, fără afectarea infrastructurii de metrou.

Prin derogare de la prevederile art.333 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, administratorul infrastructurii de metrou (Metrorex) poate să închirieze părți din infrastructura publică de metrou către persoane fizice sau juridice, cu aprobarea deținătorului infrastructurii de metrou, în vederea organizării de activități cu caracter comercial.

Condițiile de închiriere pentru spații comerciale se aprobă prin act administrativ al deținătorului infrastructurii de metrou, la propunerea administratorului infrastructurii de metrou.

Veniturile obținute din închirierea unor părți ale infrastructurii publice de metrou concesionate se încasează de către administratorul infrastructurii în scopul folosirii acestora pentru executarea de lucrări de întreținere, reparații curente și reparații capitale la infrastructura de metrou și îmbunătățirea condițiilor tehnologice și de muncă, atât din spațiile tehnice cât și din spațiile publice ale infrastructurii de metrou.

Amintim că în primăvara anului 2021, Ministerul Transporturilor a dispus demolarea tuturor spațiilor comerciale de la metrou, considerate a fi fost închiriate fără baze legale, iar banii ar fi intrat în buzunarele sindicalistului Ion Rădoi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie