Alstom, penalizată pentru întârzierea livrării trenurilor către Metrorex| VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat, vineri, la Adjud, că penalităţile pentru întârzierile la livrarea trenurilor de metrou către Metrorex depăşesc 20 milioane de euro.

Foto: Inquam Photos

„În acest moment penalităţile, confort contractului, fiindcă ele trebuiau să înceapă să fie livrate şi nu au fost, depăşesc 20 de milioane de euro. Eu n-am altă pârghie, şi eu, şi colegii mei, şi de la metrou, şi de la minister, decât să aplicăm prevederile contractului. Explicaţiile companiilor care trebuie să livreze aceste garnituri, fie de metrou, fie de tren, variază, de la războiul din Ucraina şi rutele respective sau anumite legături comerciale, până la lucruri mai simple. Pe mine şi pe colegii mei, şi mai ales pe cetăţeni, aceste lucruri nu ne interesează. Şi atunci vor plăti dacă nu s-au ţinut de termenii contractului. Vă repet, în acest moment penalităţile pentru întârzierile la metrou depăşesc 20 de milioane de euro”, a declarat ministrul Sorin Grindeanu.

La finele anului 2020, Metrorex a semnat cu reprezentanţii companiei Alstom Transport un contract pentru livrarea de trenuri de metrou destinate Magistralei 5. Trenurile urmau să fie produse în Brazilia şi ar fi trebuit să ajungă la Bucureşti pe parcursul anului 2023, însă primul tren a fost livrat din Brazilia spre București de abia la finele lunii trecute.

Primul tren de metrou marca Alstom destinat celei mai moderne linii de metrou din București a plecat din fabrica de la Taubate, Brazilia, urmând să se îmbarce cu destinația Hamburg, de unde va ajunge în România pe cale rutieră. Trenul, numit Giurgiu, va circula pe Magistrala 5 după finalizarea testelor obligatorii în vederea punerii în funcție. Drum bun și ne vedem la București!”, se arată într-o postare de marți, 27 februarie de pe contul oficial de Linkedin al Alstom. 

Ministrul Sorin Grindeanu, alături de premierul Marcel Ciolacu, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, şi secretarul general al PNL, Lucian Bode, au efectuat, vineri, o vizită de lucru pe şantierul de infrastructură rutieră pentru Lotul 2 Domneşti Târg - Răcăciuni din Autostrada A7, în zona localităţii Adjud. 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”