Medicamentele, detergenții, biletele de avion și serviciile poștale mențin inflația la nivel ridicat

0
Publicat:

În timp ce prețul făinii a scăzut de la an la an cu 30%, iar cel al uleiului cu 20%, prețurile medicamentelor, detergenților, biletelor de avion și cosmeticelor au explodat, înregistrând majorări de peste 20%.

Medicamentele s-au scumpit cu 24,15% în mai 2024, față de luna mai 2023

Cel mai mult s-au scumpit medicamentele, cu 24,15%, în mai 2024 faţă de mai 2023, dar şi detergenţii, cu 23,70%, în timp ce biletele de avion s-au scumpit cu 21% de la an la an și cu 41% în luna mai 2024 față de luna decembrie 2023.

În ceea ce priveşte mărfurile alimentare, acestea s-au scumpit, în medie, cu 1,24% comparativ cu mai 2023. Cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat la conservele din fructe (10,01%), vin (8,82%) şi alte produse alimentare (8,67%).

Ieftiniri au fost consemnate la făină (-30,51%), produse de morărit (-29,16%) şi la mălai (-27,42%).

Faţă de luna aprilie 2024, cel mai mult s-au scumpit margarina (2,14%), fructele proaspete (1,51%) şi cartofii (1,48%). Pe de altă parte, alte legume şi conserve de legume au fost mai ieftine cu 2,82%, în mai 2024 faţă de luna anterioară, legumele şi conserve de legume cu 2,23% şi făina cu 1,22%.

La capitolul mărfuri nealimentare, în mai 2024, faţă de mai 2023, cel mai mult s-au scumpit medicamentele, cu 24,15%, detergenţii, cu 23,70%, şi articolele medicale 20,52%. În schimb, gazele au costat cu 17,89% mai puţin, energia electrică s-a ieftinit cu 5,95%, iar energia termică a consemnat o scădere a preţului de 0,9%.

Faţă de luna precedentă, în mai 2024, tutunul şi ţigările au costat mai mult cu 1,30%, detergenţii au consemnat un plus de 1,01%, iar articolele chimice au fost mai scumpe cu 0,74%. Potrivit INS, la această categorie ieftiniri s-au înregistrat la gaze, 7,95%, combustibili, 0,99% şi la energia electrică, de 0,84%.

În ceea ce priveşte serviciile, în ultimul an cel mai mult au crescut tarifele pentru serviciile poştale cu 26,57%, serviciile de transport aerian (21,37%) şi apă, canal şi salubritate - plus 15,48%. Nu s-au înregistrat ieftiniri.

În mai 2024, faţă de luna anterioară, scumpiri au fost consemnate la serviciile de transport aerian (21,31%), cele de transport interurban (alte feluri de transport) (1,19%) şi la plata cazării în unităţi hoteliere (1,18%). Nici la această categorie nu s-au înregistrat ieftiniri.

Astfel, inflația a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). 

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu