Mass Global Energy Rom va investi 1 miliard de euro în capacități de stocare a energiei, inclusiv la Mintia
0Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit joi, la Palatul Victoria, cu reprezentanții companiei Mass Global Energy Rom, care va investi 1 miliard de euro în capacități de stocare a energiei, inclusiv la Mintia, a anunțat Executivul.
În cadrul întâlnirii, Mass Global Energy Rom a anunțat intenția de a dezvolta în România o nouă investiție în capacități de stocare a energiei electrice de tip BESS (Battery Energy Storage System), în valoare de aproximativ 1 miliard de euro. Proiectul ar urma să aibă o capacitate totală de 2.500 MW, distribuită în patru–cinci locații, inclusiv la Mintia. Proiectul are ca obiectiv echilibrarea sistemului energetic și furnizarea de energie în orele de vârf, la prețuri accesibile pentru cetățeni.
La întâlnire au participat președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, și consilierul de stat din cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, Raul Gutin.
Potrivit companiei, obiectivul proiectului de la Mintia este atingerea, în acest an, a unei capacități instalate de 1.700 MW, centrala urmând să devină, la finalizare, cea mai mare centrală electrică pe gaze din Uniunea Europeană, pe un singur amplasament. Până în prezent, la Mintia au fost investiți aproximativ 1,2 miliarde de euro. Proiectul este realizat cu echipamente de ultimă generație. Testele pentru punerea în funcțiune a turbinelor pe gaz sunt programate pentru acest an, iar producția de energie electrică este estimată să înceapă în septembrie 2026.
Premierul Ilie Bolojan a subliniat importanța proiectului pentru creșterea capacității de producție a energiei electrice și pentru stabilitatea Sistemului Electroenergetic Național, arătând că Guvernul va continua să sprijine implementarea investiției și buna coordonare instituțională.
Un punct distinct al discuțiilor l-a reprezentat racordarea centralei la rețelele de gaze naturale și energie electrică. A fost subliniată importanța accelerării lucrărilor de finalizare a conductei de alimentare și a conexiunii la Sistemul Energetic Național, realizate în colaborare cu Transelectrica, pentru respectarea calendarului de punere în funcțiune a centralei. Finalizarea racordărilor va permite funcționarea centralei la capacitate maximă, cu un consum anual estimat de până la 2,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale.
Prim-ministrul Ilie Bolojan a transmis că Guvernul va sprijini finalizarea racordării la rețeaua Transelectrica în cel mai scurt timp.