Foto Marele eșec industrial al epocii Ceaușescu: cariera de sulf nativ care a otrăvit și mutilat Călimanii

Singura carieră de sulf nativ din România a fost deschisă la începutul anilor ’70, în Munții Călimani, și a fost exploatată mai mult de două decenii. În urma ei a rămas, în mijlocul parcului național, o întindere poluată de peste 300 de hectare, amintire a eșecului proiectului minier.

Parcul Național Călimani cuprinde cei mai înalți munți vulcanici din România, ale căror creste urcă la peste 2.100 de metri, altitudinea Vârfului Pietrosul Călimanilor.

Vulcanii stinși din Călimani

Rezervația, înființată la mijlocul secolului XX și devenită parc național în anul 2000, se întinde pe mai mult de 24.000 de hectare și se distinge prin sălbăticia peisajelor sale, dar și prin relieful vulcanic spectaculos, modelat de vechile erupții, de climă și de pădurile care acoperă mare parte din masiv.

Conurile vulcanice sunt dispuse sub forma unei caldere, unică în România și în Europa. Prin vârfurile lor, așezate ca o coroană, acestea dau peisajului o notă aparte.

„Călimanii, printre cei mai tineri munți din țară, se individualizează în lanțul carpatic prin sălbăticia lor. Peisajele de aici pot fi grupate în: pajiști alpine stâncoase, cu specii de plante acidofile, cu insule de jneapăn și smirdar, adevărate comori ale parcului. În timpul verii, aici apare și elementul antropic: ciobani cu turme de oi. În zona Pietrele Roșii – 12 Apostoli, jneapănul este înlocuit cu ienupăr; grohotișurile silicioase sunt de o mare frumusețe. Caldera vulcanică este impresionantă, străjuită de vârfuri cu altitudini de peste 2.000 de metri, iar diametrul ei depășește 10 kilometri”, informează Parcul Național Călimani.

Vechea carieră, teren poluat

Cel mai cunoscut loc din Munții Călimani a devenit, în ultimele decenii, marea carieră de sulf nativ, o fostă exploatare minieră deschisă în 1970 și oprită definitiv la mijlocul anilor ’90. Cariera de sulf a fost unul dintre cele mai ambițioase proiecte miniere anunțate în anii ’70 de regimul Ceaușescu.

Mii de oameni au muncit aici la extracția sulfului, pentru care vârful muntelui Negoiul Românesc (1.840 de metri) a fost retezat, iar o mare parte a versantului s-a transformat într-un crater uriaș, înconjurat de halde de steril, unde peisajul natural nu s-a mai putut regenera.

„Activitatea minieră a avut un impact deosebit asupra a peste 300 de hectare de vegetație și substrat, care au fost decopertate în proporție de sută la sută, și asupra habitatelor din jur. În prezent, în locul unde a existat exploatarea și infrastructura de prelucrare, a rămas un peisaj dezolant, unde vegetația își face loc greu din cauza acidității substratului rezultat, un peisaj antropizat, cu halde de steril, drumuri și un munte tăiat în trepte”, arată Parcul Național Călimani.

Potrivit specialiștilor rezervației, perimetrul minier al fostei cariere de sulf exercită în continuare o presiune asupra apelor de suprafață care au bazinul de recepție în zona carierei.

Atracție turistică neobișnuită

Chiar dacă mina este închisă, activitățile de exploatare fiind încheiate începând cu anul 1997, zona a rămas puternic afectată de intervențiile făcute până în urmă cu aproape trei decenii.

„În zona fostei cariere se pune problema poluării solului, a apelor ce izvorăsc din această zonă, dar și a distrugerii vegetației pe arii însemnate. Depozitele de steril se întind pe aproximativ 180–200 de hectare, porțiune reprezentată de soluri puternic afectate, erodate, poluate, infertile, în mare parte despădurite. Apele care izvorăsc din acest perimetru sunt lipsite de viață”, informează reprezentanții Parcului Național Călimani.

Peisajul straniu și „ostil” al carierei de sulf și al depozitelor de steril atrage tot mai mulți turiști, chiar dacă locul este poluat și reprezintă o amenințare pentru animale, iar vegetația câștigă cu greu teren peste cele peste 20 de terase abandonate ale fostei exploatări.

„Pentru a ajunge la fosta exploatare de sulf Călimani, trebuie să parcurgeți drumul Vatra Dornei – Gura Haitii (aproximativ 25 de kilometri), iar de aici faceți stânga pe drumul betonat și continuați încă aproximativ 12 kilometri. Atenție: drumul de la Gura Haitii la fosta exploatare de sulf este într-o stare destul de degradată, pe care trebuie să circulați cu atenție. Accesul auto este permis doar până la parcarea amenajată”, amintesc reprezentanții rezervației.

Muntele mutat din loc

Cariera de sulf din nordul Munților Călimani a fost înființată pe teritoriul comunei Șaru Dornei (județul Suceava), aflată în vecinătatea orașului Vatra Dornei, din regiunea istorică a Bucovinei. Aflat la poalele Călimanilor, satul Gura Haitii este cea mai apropiată localitate de locul unde a început exploatarea minieră.

Până la începutul anilor ’60, singurii oameni care tulburau liniștea ținutului bucovinean erau păstorii care cutreierau munții în timpul verii. Locurile din preajma vulcanilor stinși au mai fost cercetate, de-a lungul timpului, de geologi, însă abia în jurul anului 1960 a fost identificat zăcământul de sulf nativ.

În anii următori, cercetările geologice au continuat, iar forajele au dus la conturarea zăcământului din Negoiu Românesc și versantul învecinat Petricelu, cu altitudini de aproape 2.000 de metri și cu condiții dificile de relief și climă.

Un decret din 1970 a deschis calea exploatării la suprafață a sulfului, considerată mai rentabilă, chiar dacă ducea la distrugerea unui munte și la poluarea ținutului sălbatic.

Proiectul viza extragerea a peste 200.000 de tone de minereu sulfuros anual și extinderea ulterioară a exploatării, pentru a putea fi extrase până la un milion de tone de minereu pe an.

„Pe baza unor cercetări executate în fazele de laborator și în stații-pilot, unde s-au folosit probe tehnologice reprezentative recoltate din zăcămînt, s-a ajuns la concluzia că extracția trebuie să se facă în carieră, la suprafață. Studiul tehnico-economic a pus în evidență faptul că acest procedeu de exploatare va costa cu circa 37 la sută mai puțin decît metoda de extracție în subteran. În ceea ce privește procedeul de preparare, se încearcă obținerea sulfului elementar prin flotație-rafinare, metodă verificată în faza-pilot și care, din punct de vedere tehnic și economic, se dovedește a fi foarte eficientă”, arăta în 1970 inginerul Petru Zămârcă, director al Combinatului Minier „Suceava”.

Sulful, extrem de valoros în anii '70

Viitoarea carieră era privită ca un obiectiv strategic al României de la începutul anilor ’70, sulful fiind numit atunci „sângele industriei”, folosit în industria chimică, în special în producția de îngrășăminte, dar și în industriile metalurgică, electronică, farmaceutică și a explozivilor.

În acei ani, România importa sulf din Polonia, însă deschiderea noului zăcământ era privită ca o alternativă la importurile tot mai costisitoare și la creșterea necesarului de sulf. În primăvara anului 1973, primele explozii au tulburat liniștea Munților Călimani, anunțând începerea lucrărilor în noua carieră, deschisă la peste 1.500 de metri.

„Vârful Pietricelu va fi pur și simplu decapitat, retezându-i-se câteva sute de metri din înălțime și câteva sute de milioane de metri cubi prin excavație. Dar el nu va fi denumit, în consecință, Retezatu II sau Micul Retezat. În etapa finală urmează Pietricelul, de 1.990 de metri, pe care au să-l reteze, încet-încet, cu buldozerele. Surprindem, poate, ultimele imagini ale semeției Călimanilor. După ce se împrăștie fumul exploziei, rămân niște «pietricele» până la glezna excavatorului, cărora li s-a dat numele de gabariți. Așa decurg treburile minerilor, de când lumea”, informa revista Flacăra, în 1973.

Primii muncitori angajați atunci la carieră aveau să înfrunte iernile aspre și îndelungate, pericolul avalanșelor, al inundațiilor și al aprinderilor de sulf, toxicitatea din zonă, dar și teama de urșii care populau ținutul montan și își făceau adesea apariția în zonă.

Muntele, retezat de explozii

În anii următori, cariera s-a extins, iar în Poiana Brândușelor din vecinătatea ei a fost ridicată o colonie muncitorească de blocuri, dominată de o vilă rezervată oficialilor partidului comunist. În acest timp, muntele era retezat treptat de explozii și excavații.

„Ca să vă puteți imagina cât mai exact ce înseamnă Negoiu, din Munții Călimani, la timpul prezent, trebuie să vă închipuiți o uriașă piramidă, un amfiteatru format din trepte de câte zece stânjeni pe verticala locului, care-și înalță cu semeție coama de piatră până la 1.884 de metri. Oamenii au în față un munte, Negoiu, pe care trebuie să-l mute efectiv din loc, pentru a pătrunde până la comorile de sulf, ascunse aici în adâncuri din imemorabile timpuri, când masivul acesta a luat naștere din clocotul vulcanilor”, nota revista Cronica, în 1981.

Cariera de sulf începea de la 1.550 de metri în sus și urma să aibă 31 de trepte către lentilele de sulf. La începutul anilor ’80, detonările aveau loc zilnic, între orele 14.00 și 15.00, provocând seisme locale de până la gradul 6 pe scara Richter și alunecări de teren. Muntele era găurit de foreze și galerii de minare, în care erau introduse uneori până la 80 de tone de materiale explozibile.

„Ciuperci uriașe de pulberi și fum se înalță atunci până către 2.000 de metri altitudine, iar câte un geam din colonia socială Poiana Brândușelor se face țăndări. Ba, uneori, suflul exploziilor mai smulge și câte o ușă din țâțâni. Descopertarea continuă cu ajutorul buldozerelor, care creează front de lucru excavatoarelor, unele uriașe, de câte 4,5 mc la cupă, cum sunt EKG-urile. Autobasculantele împlinesc opera de mutare a muntelui pe halde”, informa publicația.

„Acțiunea Sulf – Călimani ’81”

În vara anului 1981, pentru a grăbi lucrările de dezvoltare a exploatării de sulf din Munții Călimani, au fost detașați aici sute de muncitori din județele Bistrița-Năsăud, Botoșani, Giurgiu, Harghita, Iași, Maramureș și Suceava, alături de militari în termen, într-o mobilizare numită „Acțiunea Sulf – Călimani ’81”.

Oamenii aveau sarcina ca, în perioada 1 iunie – 31 octombrie, să execute 1.950.000 de metri cubi de excavații în steril, din care 1.000.000 de metri cubi pentru descopertarea carierei, pentru a asigura o rezervă de 100.000 de tone de minereu de sulf pentru anul 1982.

„Totodată, vor fi amenajați și consolidați 20 km de drumuri, pentru a asigura condițiile necesare exploatării raționale a mijloacelor de transport, și vor fi executate reparații capitale și generale la două excavatoare de 4,6 mc, două foreze, 40 de autobasculante de 27 de tone”, nota presa vremii.

Presa comunistă a prezentat acțiunea ca pe o demonstrație de solidaritate socialistă și de eroism muncitoresc. În realitate, ea făcea parte din efortul regimului Ceaușescu de a exploata rapid zăcământul de sulf de la Călimani.

„Bătălia pentru sulf în Călimani, care va face ca, până în 1985, producția României la această materie primă de bază a chimiei să crească de circa 6,5 ori, nu-i deloc ușoară. Însă forțele sosite de curând în sprijinul minerilor sunt de natură să încline hotărâtor balanța în favoarea oamenilor. Județele care au răspuns prezent la «Acțiunea Sulf – Călimani ’81», pe lângă obișnuitele numere de înmatriculare, și-au însemnat fiecare autobasculantele cu numere mari de ordine și coduri pe capete. Distingi astfel de la depărtare coloanele maramureșenilor, botoșănenilor, năsăudenilor, ieșenilor, sucevenilor. «55 – MM» înseamnă că-i vorba de un maramureșean. «HG – 6» ne indică un harghitean și așa mai departe. Între acești oameni cu mașinile lor uriașe s-a declanșat o puternică întrecere, pentru ca județul pe care-l reprezintă să ocupe un loc de frunte la terminarea întregii acțiuni”, nota presa anului 1981.

Ceaușescu dădea indicații 

Nicolae Ceaușescu a vizitat cariera de mai multe ori în anii ’80, dând sarcini celor care o conduceau, în dorința de a face economii. Una dintre ele viza construirea unei linii ferate înguste, lucru dificil în condițiile altitudinii la care se afla cariera și a reliefului și climei de aici. La sfârșitul deceniului, peisajul montan al Călimanilor se schimbase complet.

„Viață de-a dreptul eroică, venind din adîncul sufletului, din simțul datoriei, duc și bărbații temerari ce lucrează, pe geruri, viscole, ploi nesfîrșite, în uriașa carieră din inima munților, deasupra coșului vulcanului pietrificat. În deceniile 8 și 9 ale acestui veac, Negoiul a fost zdruncinat, decapitat, sfredelit, decopertat și parțial mutat alături, prin eforturi materiale și umane imense, pentru a se ajunge la zăcămîntul de sulf și a-l exploata lesnicios la lumina soarelui. Privit din platforma de sus, muntele acesta învins de dîrzenia minerilor mi se arată, în treptele lui roșietice, ca o piramidă stranie coborînd din vechea civilizație maya. «Groapa» sau «chiuveta» de la picioare seamănă cu un amfiteatru ori, mai degrabă, cu o arenă romană”, nota revista Flacăra, în 1988.

Eforturile miilor de muncitori se dovedeau, însă, ineficiente în raport economic. Cariera și-a încetat activitatea la sfârșitul anilor ’80, fără a oferi rezultatele așteptate. Între timp, la poalele ei au fost construite două uzine, una pentru prepararea minereului și alta pentru obținerea sulfului, dar și o exploatare subterană.

Închisă în anii '90

Tehnologia de obținere a sulfului tehnic nu dădea însă rezultatele așteptate, în ciuda investițiilor importante. În plus, numeroase alunecări de teren, cauzate de scurgerea bruscă a rocilor îmbibate cu apă, afectau cariera.

„Haldele de steril și concentrate prezintă un pericol permanent pentru bazinul hidrografic. Ploile spală mereu aceste concentrate. Dar și praful este nociv. Ca să nu mai vorbesc că Negoiul suferă de un vizibil proces de eroziune. Apa Neagră a Șarului, de pildă, este un rîu otrăvit și el curge în Bistrița, iar din Bistrița se alimentează cu apă potabilă — zice-se — cîteva localități. Păstrăvul a dispărut demult de prin apele din zonă”, afirma, în 1993, inginerul Dumitru Iovu.

La începutul anilor ’90, lucrările în carieră întâmpinau tot mai multe dificultăți. Unii muncitori se plângeau de reumatism și de afecțiuni pulmonare cauzate de condițiile de lucru din munți, iar utilajele mari de pe carieră abia mai funcționau, unele camioane așteptând ani întregi să fie reparate.

„Am aici camioane grele Belaz de 45 de tone. Rușii nu ne-au mai dat, din ’82, piese de schimb. Condițiile de lucru sunt ca în iad. Vara, noroiul e până la genunchi, iarna zăpada e de patru metri. Cariera merge prost, piese de schimb n-am, sunt camioane care așteaptă de șapte ani să fie reparate. Nu am nici oameni. Unde mai pui că o roată are doi metri și, ca să faci o pană, durează și două zile. Astea consumă 100 de litri de motorină la 100 de kilometri. Salariile sunt de râs, chiar și așa primim 75 la sută. Dea Domnul la mai bine”, relata un mecanic.

Poluarea de pe șantier era constantă și omniprezentă, din cauza sulfului și a substanțelor chimice toxice folosite la obținerea lui, iar costurile economice ale exploatării erau mult mai ridicate decât veniturile provenite din valorificarea sulfului.

Activitatea a fost oprită definitiv în 1997, în urma unei hotărâri de Guvern, care menționa că întregul perimetru urma să fie ecologizat, lucru care nu s-a mai întâmplat.