Lista măsurilor de austeritate care se aplică de la 1 august. Anunțul oficial al premierului Ilie Bolojan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Ilie Bolojan a anunțat miercuri principalele măsuri de austeritate care se vor aplica începând cu data de 1 august, precizând că este nevoie de un efort comun astfel încât România să nu intre în incapacitate de plată.

„Suntem într-o situație nu foarte diferită de cea din 2008, dar suntem în ceasul al 11 - lea. Trebuie să le explicăm oamenilor care este situația (...) Din 100 lei, România a cheltuit cam 132 de lei, deci cu 32 lei în plus pe care evident i-am imprumutat.

Nu mai putem continua în felul acesta. Dacă nu facem nimic intrăm în incapacitate de plată. Ar însemna că creditorii noștri nu ne-ar mai împrumuta. Nu ne-am mai putea continua jumătate din investițiile pe care le avem în curs.

Am intra într-un risc, în Junk, ceea ce ar însemna că țara noastră nu este recomandată investițiilșor. Și am intra într-o recesiune brutală, cu un șomaj puternic, un curs pe care nu ni-l mai putem permite.

Propunem un pachet fiscal, care să ne permită să reducem cheltuielile. Avem venituri fiscale, venituri printre cele mai mici dintre țările europene, pentru că la aproape toate taxele suntem în jumătatea de jos a clasamentului și avem și o fraudare a fondurilor publice

Cota de impozitare din TVA este cea mai mică cotă standard din Europa.

Din punct de vedere al impozitării dividendelor suntem pe penultimul loc.

În trei etape în această vară trebuie să venim cu trei pachete în așa fel încît să răspundem unei urgențe de a recâștiga încrederea în România, în așa fel înct investițiile să fie la un nivel acceptabil care să ne permită să funcționăm”, a explicat premierul.

Principalele propuneri pe care acest pachet care va fi pus în transparență mâine, cu precizarea că vom face consultările de vigoare, iar marți în ECOFIN să avem acest pachet adoptat și să-l punem în practică prin asumarea Guvernului.

Măsuri de urgență, pe care mâine le vor detalia miniștrii:

- TVA va fi reașezată la două cote. Azi avem 3 cote: de 5%, 9% și 19%. Reașezăm TVA la 11% și la 21%. La cota redusă rămân medicamente, alimente, apă și canalizare, cărți, apă pentru irigații, lemne de foc și energie termică. Și industria HoReCa rămâne la acest nivel. Dacă încasările nu vor crește, atunci cu siguranță și această industrie are șanse mari să intre la cota ridicată la sfârșitul anului.

- Cresc accizele cu 10%, pentru băuturi alcoolice, combustibili și tutun. 

- La sănătate, creștem numărul de contributori de la 6 milioane la 8 milioane de contribuabili. Se introduce CASS la pensiile mari de peste 3.000 lei. Se elimină excepții. Pentru o pensie de 4.000 lei, se va plăti 10% pe diferența dintre 4.000 lei și 3.000 lei, adică 10% din 1.000 lei, adică 100 lei.. Aceste măsuri intră în vigoare de la 1 august 2025.

- Taxarea suplimentară a capitalurilor: la 1 ianuarie 2026 se majorează impozitul pe dividende de la 10% la 16%.

- Creșterea numărului de contributori la Sănătate, avem 6 milioane de contributori /și 16 milioane de beneficiari

Înseamnă două direcții: aplicarea CASS la pensiile de peste 3.000 lei și eliminarea unor excepții, a.î. să creștem nunmărul de contribuabili la 8 milioan e. Ca să fac un calcul simplu înseamnă că pensionarii vor plăti 10% la diferența dintre pensia încasată și cei 3.000 lei.

Aceste măsuri vor intra în vigoare la 1 august”, a punctat premierul.

- Vom taxa suplimentar profiturile băncilor, au unele dintre cele mai bune randamente ale capitalurilor

- Vom suprataxa toate câștigurile din jocuri de noroc, astfel încât să încasăm cu 30% mai mult

- Pensiile și salariile rămân plafonate. Nu ne mai permitem să le indexăm.

-  Pe limitarea cheltuielilor. Propunem temporar ca și anul viitor pensiile și salariile din sectorul public să rămână plafonate, după o majorare foarte mare în 2024. Această măsură va fi exclusiv pentru anul viitor.

- În educație, propunem creșterea normei didactice cu 2 ore în învățământul preuniversitar și universitar. Facem reforma burselor. Rămân bursele de merit, dar pe merit, în număr limitat. Bursele sociale vor fi alocate pe criterii de sprijinirea copiilor din familii defavorizate.

În etapa a doua, până la sfârșitul lunii iulie venim cu măsuri legate de:

- pensiile speciale – jalon din PNRR,

- reforma instituțiilor autofinanțate prin reducerea cheltuielilor și reorganizări – ASF, ANCOM, ANRE, reforma companiilor de stat – cheltuieli mai eficiente,

- reducerea subvențiilor și transparență și perfomanță, reforma cheltuielilor în administrația publică locală, reforma unor sporuri aplicate în cascadă.

- Vom actualiza redevențele și valorifica mai bine activele statului. Încă se lucrează la acest pachet.

„Am numit o nouă conducere la ANAF astfel încât să stabilim criterii de performanță în vederea combaterii evaziunii fiscale”, a încheiat Ilie Bolojan, precizând că numirea pe acest post a fost făcută la propunerea Ministerului de Finanțe.

Premierul a afirmat că vor fi tăiați și bani de la partide.

Participarea la ședințele care avizează investițiile străine, plătite cu 30% din salariu

„Am descoperit un nou comitet special, pe lângă CIFGA de la Eximbank, un comitet care avizează investițiile străine. Orice investiție străină în România achită o taxă de 10.000 de euro pentru acest aviz. Și o comisie formată din 11 persoane avizează favorabil sau nu investiția. Pentru fiecare ședință au 30% indemnizație din salariul unui ministru. Dacă au 3 ședințe pe lună, au câștigat încă un salariu. Comitetul s-a făcut printr-o lege. Ca să modifici prevederea, să le pui indemnizație zero sau să faci ca acest comitet să fie format din 5 persoane, trebuie să prinzi Parlamentul în sesiune, pentru că altfel nu poți să modifici acest lucru. E o nedreptate faptul că avem astfel de situații, dar ele vor fi corectate în pachetul 2 și pachetul 3 și în fiecare zi vedem unde sunt nereguli și trimitem corpul de control. Așa cum rapoartele cu ce s-a întâmplat la Praid au fost trimise la Parchete, la ministere responsabile pentru a lua decizii de management cu privire la Salrom sau la conducerea Apelor Române, așa vom face și după ce se termină controlul la Eximbank, pentru a corecta aceste nedreptăți, care pe bună dreptate sunt sfidătoare pentru cetățeni.

Ministerele trebuie să verifice toate companiile din coordonare, inclusiv indemnizațiile membrielor din CA. Asta înseamnă că unele dintre ele trebuie să facă unele corecții, pentru că altfel nu le aprobăm bugetele. Trebuie să-și reducă personalul auxiliar și să crească eficiența.

Pentru că o companie care nu este eficientă înseamnă un preț mai mare al gazului sau al kilowattului sau al biletului de tren”, a spus premierul.

Pachetul al doilea de măsuri va fi în toamnă

- Pachetul 2 va putea fi adoptat în această perioadă, tot în formulă de asumare a răspunderii. Dacă nu, trebuie să așteptăm până în toamnă.

- Tot în al doilea pachet va intra și reforma propusă de ANAF pentru reducerea evaziunii fiscale, confiscarea bunurilor astfel obținute, modificarea legii insolvenței.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice