Junlun Petroleum este din nou interesată de Oltchim. Conducerea companiei chineze s-a întâlnit cu ministrul Economiei Mihai Tudose

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania chineză Junlun Petroleum este din nou interesată de Oltchim, în următoarele zile o echipă tehnică de experţi urmând să efectueze o analiză tehnică la combinatul vâlcean, evaluarea având ca scop fundamentarea investiţiei pe care partea chineză ar urma să o deruleze în România.

Mihai Tudose, ministrul Economiei, s-a întâlnit marţi cu o delegaţie a Junlun Petroleum, condusă de către Xie Changqing, preşedintele consiliului de administraţie, la întâlnire participând şi administratorii judiciari şi administratorul special al companiei, ca şi managementul Oltchim.

„Compania chineză şi-a reiterat interesul de a se implica în procesul de vânzare a Oltchim SPV, urmând ca, în următoarele zile, o echipă de experţi a Junlun Petroleum CO LTD să efectueze o analiză tehnică la Oltchim.

Evaluarea tehnică are ca scop fundamentarea investiţiei pe care partea chineză ar urma să o facă în România. Astfel, va fi elaborat un plan de dezvoltare a societăţii, care să cuprindă inclusiv introducerea de tehnologii şi produse noi, destinate pieţelor externe“, potrivit unui comunicat al ministerului.

Tudose „şi-a exprimat dorinţa realizării unor paşi concreţi în finalizarea acestui proiect“, potrivit documentului.

Oltchim se află în insolvenţă din ianuarie 2013. Statul român deţine 54,8% din acţiunile companiei, prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului.

Combinatul chimic a înregistrat în primul semestru cele mai bune rezultate financiare din ultimii ani.

Cifra de afaceri a companiei a crescut cu 35%, până la 364 de milioane de lei, iar pierderea din activitatea curentă s-a redus în doi ani de la 147 de milioane de lei în semestrul din 2013 la 9 milioane de lei în prima jumătate.

Profitul operaţional s-a ridicat la 24,4 milioane de lei, faţă de un minus de 65,7 milioane de lei.

Rezultatul net total al Oltchim a fost un profit contabil de 2,31 miliarde de lei din anularea unor datorii în procedura insolvenţei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală