INFOGRAFIE Harta împrumuturilor.  Cei mai prudenţi sunt bănăţenii, cei mai agresivi sunt românii din Nord-Vest

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai mici sume împrumutate se regăsesc în regiunile Vest (Banat) şi Nord-Est (Moldova), iar cele mai mari - în Nord-Vest şi Sud-Muntenia, reiese din datele studiului „Coordonate ale nivelului de trai în România“, realizat de Institutul Naţional de Statistică (INS) şi consultat de „Adevărul“.

În Vest, suma medie împrumutată de gospodării a scăzut de la 9,7 lei lunar în 2014 la 2,5 lei lunar în 2015, iar în Moldova - de la 27 la 11,1 lei lunar.

De cealaltă parte, media împrumutului a crescut de la 15,8 lei lunar în 2014 la 65,7 lei lunar în 2015 în cazul gospodăriilor din Nord-Vest şi s-a menţinut la 28,3 lei lunar în Sud-Vest (Oltenia), arată datele INS.

Bucureştenii şi-au redus la jumătate sumele luate cu împrumut, de la 37,2 lei lunar în 2014 la 13,4 lei lunar în 2015.

Dar cea mai puternică scădere a sumei medii împrumutate se observă în Sud-Muntenia: de la 60,3 la 24,7 lei lunar.

Intrările, mai mici decât ieşirile

„La toate categoriile de gospodării analizate, suma intrărilor rezultate în urma operaţiunilor de creditare la care participă gospodăriile este mai mică decât suma ieşirilor ocazionate de aceste operaţiuni“, notează autorii studiului.

Potrivcit acestora, „cu toate că, în medie pe ansamblul gospodăriilor, soldul acestor fluxuri este negativ (-81,81 lei lunar pe gospodărie), acesta împreună cu soldul balanţei veniturilor şi cheltuielilor (+253,43 lei) se concretizează în creşterea cu 171,62 lei, în medie pe o gospodărie, a soldului în numerar aflat în gospodării“.

Economisim 12,5% din venituri

Pe ansamblul gospodăriilor, în anul 2015, economiile au reprezentat în medie pe o gospodărie 335,2 lei lunar, ceea ce a însemnat 12,5% din veniturile totale.

Potrivit INS, situaţia pe categoriile de gospodării analizate se prezintă astfel:
- gospodăriile de pensionari au economisit în medie +14% din venituri
- gospodăriile de salariaţi +13%
- cele de lucrători pe cont propriu în activităţi neagricole +10,0%
- cele de agricultori +7,4%
- gospodăriile de şomeri au înregistrat economii nesemnificative, de +1%.

Cele mai mici economii (până în 10% din veniturile totale) s-au regăsit la gospodăriile cu 3 şi 4 şi mai mulţi copii (+8%, pentru ambele categorii de gospodării), la gospodăriile formate din persoane singure (+7,5%), la cele din grupele de vârstă 15-24 ani (+7,1%) şi la cele conduse de persoane cu nivelul de pregătire primar (+4,5%).

În fine, economiile înregistrate s-au situat între 8,4% din veniturile totale în regiunea Nord-Est şi 17,7% în
regiunea Bucureşti-Ilfov.

Banii, împrumutaţi pentru cheltuieli

Pentru acoperirea cheltuielilor, o parte din gospodării au retras sume din economiile realizate în perioadele anterioare depuse la bănci şi alte instituţii financiare sau au apelat la împrumuturi şi credite de la bănci, CAR, agenţi economici şi de la persoane particulare.

Sumele intrate cu acest titlu în bugetele gospodăriilor au fost, în medie, de 11,3 lei şi respectiv 9,9 lei lunar pe gospodărie.

Împreună cu sumele încasate sub formă de avans sau prin restituirea unor sume acordate altor persoane, precum şi cu contravaloarea mărfurilor cumpărate şi a serviciilor prestate pe credit, toate aceste fluxuri monetare intrate în bugetele gospodăriilor s-au ridicat, în medie, la 22,7 lei lunar pe o gospodărie, acoperind 1% din cheltuielile totale ale gospodăriilor.

În anul 2015, gospodăriile de lucrători pe cont propriu au apelat în cea mai mică măsură la credite şi la economii, sumele utilizate ridicându-se în medie la numai 15 lei (0,8% din cheltuielile totale).

„În cazul gospodăriilor de şomeri 3,2% din cheltuieli au fost acoperite din aceste surse, din care împrumuturile au reprezentat 64,7%, iar sumele retrase de la bănci din economiile anterioare 30,7%“, mai arată studiul „Coordonate ale nivelului de trai în România“.

Mai multe pentru tine:
Trump, servit cu orez american de Sanae Takaichi. Ofensiva de farmec a primei femei premier a Japoniei la întâlnirea cu liderul SUA
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Directorul unei școli s-a stins din viață subit, la 35 de ani. Cutremurător ce mesaj a transmis înainte de moarte: „Lupți pentru 5 minute de viață”
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Cauza morții medicului Ștefania Szabo, găsită fără viață în Spitalul de Urgență Buzău. Prima ipoteză plauzibilă și reacția Colegiului Medicilor
Un fost CEO de la Intel vrea o Inteligență Artificială creștină pentru „a grăbi venirea lui Hristos”