Inflaţia în zona euro, scădere peste aşteptări. Cum au evoluat prețurile la energie în martie

0
Publicat:

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut, în luna martie, mai mult decât estimau specialiștii, iar declinul se datorează aproape în întregime scăderii preţurilor la energie, relatează Reuters.

Inflația în zona euro a încetinit la 6,9% în martie, Foto: Profimedia

Potrivit sursei citate, inflaţia de bază a crescut, însă, sporind presiunile asupra Băncii Centrale Europene de a ţine sub control o inflaţie care este de patru ori mai mare decât ţinta sa de 2%.

Conform unei estimări preliminare publicate vineri de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în cele 20 de ţări din zona euro a încetinit la 6,9% în martie, de la 8,5% luna precedentă.

Cifra anunţată de Eurostat este peste estimările analiştilor, care mizau pe un nivel de 7,1%. Este cea mai semnificativă deceleraţie de când Eurostat a început colectarea datelor, în 1991, informează Agerpres.

De asemenea, aceasta este a cincea lună consecutivă în care s-a înregistrat o încetinire a preţurilor în zona euro, după ce în octombrie se înregistrase un avans record, de 10,6%.

Cum au evoluat prețurile

Declinul inflaţiei se datorează aproape în întregime unei scăderii a preţurilor la energie cu 0,9% comparativ cu martie 2022, când invadarea Ucrainei de către Rusia a provocat o explozie a preţurilor la energie.

Totuși, în martie, preţurile la alimente au urcat cu 15,4% (de la 15% în februarie), în timp ce preţurile bunurilor industriale neenergetice au crescut cu 6,6% (de la 6,8% în februarie).

De asemenea, datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a continuat să crească în martie până la 7,5%, de la 7,4% luna precedentă. Cifra anunţată de Eurostat este în linie cu estimările analiştilor, care mizau pe un nivel de 7,5%. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

În rândul ţărilor din zona euro, cea mai ridicată inflaţie se înregistrează în ţările baltice, în frunte fiind Letonia (17,3%), Estonia (15,6%) şi Lituania (15,2%). La polul opus, cea mai redusă creştere a preţurilor se înregistrează în Luxemburg (3%).

În cele mai recente prognoze, BCE se aşteaptă ca rata inflaţiei în zona euro să se situeze la 6,3% în 2023 şi la 3,4% în 2024.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie