Inflația a coborât la 9,6%, dar vom avea parte de scumpiri în următoarele luni, spun economiștii. Când vom vedea o scădere semnificativă a ritmului de creștere a prețurilor

0
Publicat:

Rata anuală a inflației a ajuns la 9,6% în ianuarie 2026, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică, marcând o scădere marginală față de nivelul de 9,7% înregistrat în decembrie 2025. Deși evoluția pare să indice o temperare a scumpirilor, economiștii atrag atenția că presiunile inflaționiste rămân ridicate, iar o reducere consistentă a ritmului de creștere a prețurilor este așteptată abia în a doua parte a anului.

Prețurile cor continua să crească, spun economiștii. FOTO Shutterstock

Christian Năsulea, profesor de economie mondială, a explicat la Digi24  că inflația de bază - indicator care exclude prețurile volatile - se menține la un nivel ridicat, reflectând scumpirile accentuate din 2025.

Avem o inflație de bază foarte mare, ceea ce înseamnă că am avut creșteri importante până târziu în anul trecut. Prognoza BNR privind o inflație de 4% este realistă abia spre finalul anului”, afirmă acesta.

Economistul estimează că rata anuală a inflației va rămâne ridicată în următoarele luni, urmând ca o ajustare vizibilă să apară după mijlocul anului:

„Abia după iulie-august vom vedea o scădere semnificativă a ritmului de creștere a prețurilor”

Energia, principalul motor al scumpirilor

Datele INS arată că serviciile au înregistrat cea mai mare creștere anuală, de peste 11%, în timp ce produsele nealimentare s-au scumpit cu aproape 10%. Energia electrică rămâne factorul dominant în evoluția inflației, cu o creștere anuală de peste 59%.

La alimente, scumpirile au fost în medie de 7,86%, însă unele produse au avut creșteri mult peste medie - cacao și cafeaua, de exemplu, s-au scumpit cu peste 25%. În schimb, cartofii au fost mai ieftini decât în ianuarie 2025.

Năsulea subliniază că liberalizarea pieței de energie din 2025, alături de factori externi precum condițiile meteo sau blocajele din transportul internațional de gaze, au întârziat scăderea prețurilor:

„Am sperat la prețuri mai mici la mijlocul lui 2026, dar contextul extern a împiedicat această evoluție. Va mai dura până când energia electrică se va ieftini.

Economistul critică și schema de plafonare a prețurilor la gaze, despre care spune că a creat distorsiuni în piață și a avut efecte negative.

 „Puterea de cumpărare scade, iar efectul este resimțit de toată lumea”

O inflație anuală de aproape 10% înseamnă scumpiri vizibile pentru consumatori, chiar dacă media statistică nu reflectă creșterile mari ale unor produse individuale.

„Unele prețuri cresc cu 30–40%, chiar dacă inflația generală este mai mică. Puterea de cumpărare scade, iar efectul este resimțit de toată lumea”, explică Năsulea.

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că inflația ridicată afectează direct bugetele familiilor, în condițiile în care o parte tot mai mare din venituri este direcționată către cheltuielile de bază, potrivit sursei citate

„Mai mult de jumătate din banii românilor se duc pe mâncare și utilități. Iar salariile și pensiile sunt înghețate în acest an”, spune acesta.

Adrian Negrescu estimează că inflația ar putea scădea semnificativ în a doua parte a anului, pe fondul efectului de bază generat de scumpirile masive din 2025.

„În iulie - august - septembrie, inflația ar putea coborî spre 5–5,5%, iar spre finalul anului chiar spre 4%, dacă evoluția prețurilor la gaze și energia pentru companii va fi gestionată corect.”

Economistul subliniază însă că o inflație mai mică nu înseamnă ieftiniri:

„Prețurile nu vor scădea. Vor continua să crească, doar că într-un ritm mai lent.”

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată