India devansează Rusia şi ocupă locul trei în topul ţărilor cu cei mai mulţi miliardari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

India a depăşit Rusia la numărul de miliardari, ajungând pe poziţia a treia în lume, după SUA şi China, din cauza sancţiunilor internaţionale şi a scăderii cotaţiilor petrolului pe bursele de mărfuri, potrivit unui clasament anual al celor mai bogaţi oameni din lume, citat de către Wall Street Journal.

Astfel, în SUA există 537 de miliardari, pe locul secund fiind China, cu 430 de miliardari, urmată de India, pe locul 3, cu 97 de miliardari, în creştere cu 27 faţă de anul trecut. Rusia ocupă locul 4 în top, cu 93 de miliardari, cu 10 mai puţini decât anul trecut, potrivit ediţiei din 2015 a Hurun Global Rich List.

La nivel global, raportul susţine că numărul miliardarilor a crescut cu 222, până la cifra record de 2.089, însă valoarea averii lor totale a scăzut cu 1,5%, până la 6.700 miliarde de dolari (5.900 miliarde de euro). Vârsta medie a miliardarilor lumii este de 64 de ani, la fel ca şi anul trecut.

Cel mai bogat om din lume este Bill Gates, cu o avere estimată la 85 de miliarde de dolari, urmat de Carlos Slim, cu o avere de 83 de miliarde de dolari, şi Warren Buffet, cu 76 de miliarde de dolari. 

Cel mai bogat om din India este Mukesh Ambani, cu o avere de 20 de miliarde de dolari, care îl plasează pe locul 41 la nivel mondial.

Topul oraşelor cu cea mai mare densitate de miliardari este condus de New York, cu 91 de miliardari, urmat de Moscova, cu 73 de miliardari. 

Mumbai, capitala financiară a Indiei, are 40 de persoane cu o avere mai mare de un miliard de dolari, ceea ce îl plasează pe locul şase în topul oraşelor cu cei mai mulţi miliardari, după Londra.

În topul continentelor, însă, pe primul loc este Asia, cu 943 de miliardari.

Rusia a fost lovită anul trecut de o serie de sancţiuni internaţionale după anexarea Crimeei şi sprijinul acordat separatiştilor din estul Ucrainei, iar recent a fost afectată de scăderea bruscă a preţului petrolului – de la 115 dolari pe baril în vară la doar 50 de dolari – şi de deprecierea rublei cu aproape 60%.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”